Preşedintele polonez Andrzej Duda în pierdere de viteză în sondaje

Publicat:

Preşedintele polonez, Andrzej Duda, ar fi învins la viitoarele alegeri prezidenţiale, potrivit unor recente sondaje, realizate după ce principalul partid de opoziţie l-a desemnat pe primarul Varşoviei drept candidat, notează AFP, potrivit agerpres.

În aprilie, sondajele îl arătau pe preşedintele în exerciţiu câştigător din primul tur, cu peste 50% din voturi, dar două recente anchete de opinie arată că Andrzej Duda ar obţine numai 35% până la 39% din voturi.


Citește și : Reglare de conturi între narcotraficanţii mexicani: Cadavrele a 12 bărbaţi au fost găsite într-o camionetă

 

Această răsturnare de situaţie a intervenit la câteva zile după decizia principalului partid liberal de opoziţie, Platforma Civică (PO), de a schimba candidatul la preşedinţie, mizând pe primarul capitalei Poloniei, Rafal Trzaskowski.

Edilul a fost propulsat imediat pe poziţia a doua în sondaje, anticipând un duel strâns în turul secund cu Andrzej Duda, sprijinit de partidul la guvernare Dreptate şi Justiţie (PiS).

Prevăzute iniţial la 10 mai, alegerile prezidenţiale au fost amânate în ultimul moment după incapacitatea executivului şi partidelor de opoziţie de a găsi un acord asupra felului în care ar fi urmat să se desfăşoare scrutinul în plină pandemie.

Citește și : Atenţie, turişti! Meduzele otrăvitoare AU INVADAT coastele cipriote

Săptămâna trecută, deputaţii polonezi au continuat să întâmpine dificultăţi pentru a ieşi din impasul legat de data şi modul de organizare a alegerilor.

În pofida absenţei unui acord, înalţi responsabili ai PiS şi opoziţiei au declarat că alegerile ar putea avea loc la 28 iunie, înainte de sfârşitul mandatului de cinci ani al preşedintelui Duda, la 6 august.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.