Preşedintele Poloniei a recitat o compoziţie proprie pe ritm de rap în beneficiul luptei anti-COVID-19

Publicat:

Preşedintele polonez Andrzej Duda a recitat o compoziţie proprie pe ritmuri de rap în beneficiul personalului medical care luptă împotriva pandemiei de COVID-19, potrivit unei înregistrări video publicate luni seară pe internet, informează AFP, scrie agerpres.

Şeful statului a participat la ”Hot16challenge”, o provocare iniţiată de un grup de rapperi din Polonia, care presupune compunerea şi înregistrarea a 16 versuri de rap pe un ritm la alegere, urmată de donarea unei sume de bani în beneficiul personalului medical aflat în prima linie a luptei împotriva coronavirusului.


Citește și : Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, testat pozitiv pentru noul coronavirus

Preşedintele polonez, care candidează pentru un al doilea mandat, a ales pentru cântecul său cuvinte poetice, fără să dezvăluie care i-a fost sursa de inspiraţie.

”Ei nu te întreabă cum te numeşti, ei luptă contra umbrei ascuţite a ceţii”, a recitat preşedintele polonez. ”Noi suntem ei, ei sunt noi”, continuă melodia, care se încheie cu “glorie salvatorilor”.

La rândul său, Andrzej Duda l-a nominalizat pentru a lua parte la această provocare, printre alţii, pe premierul polonez Mateusz Morawiecki.

Până în prezent, iniţiativa, la care au participat mai mulţi artişti, dar şi avocatul poporului din Polonia, Adam Bodnar, a reuşit să strângă peste un milion de zloţi (220.000 de euro).

Înregistrarea video în care preşedintele polonez recită pe ritmuri de rap a fost vizionată de aproape 3,5 milioane de ori până marţi la prânz.

Citește și : OMS remarcă ‘date potențial pozitive’ despre anumite tratamente anti-COVID-19

Alegerile prezidenţiale din Polonia, suspendate din cauza pandemiei şi a dezacordurilor dintre majoritate şi opoziţie, ar trebui să aibă loc în iunie sau iulie. Preşedintele în exerciţiu încearcă în mod special să atragă voturile tinerilor, fiind activ pe reţelele de socializare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Lista secțiilor de votare deschise pe teritoriul României pentru alegerile prezidențiale și referendum

Lista secțiilor de votare deschise pe teritoriul României pentru alegerile prezidențiale și referendum Autoritățile din Republica Moldova vor deschide 16 secții de votare pe teritoriul...

Moldova va avea 16 secţii de votare în România

Moldova va avea 16 secţii de votare în România Autoritățile din Republica Moldova vor deschide 16 secții de votare pe teritoriul României pentru alegerile prezidențiale...

Vești bune pentru șoferi: Dispare amenda automată pentru lipsa rovinietei

Vești bune pentru șoferi: Dispare amenda automată pentru lipsa rovinietei Vești bune pentru șoferi. Amenda automată pentru lipsa rovinietei pe drumurile naționale ar putea dispărea....

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși Înregistrarea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din România s-a încheiat....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.