X

Preşedintele Poloniei se opune liberalizării accesului la pastila de a doua zi

Preşedintele Poloniei se opune liberalizării accesului la pastila de a doua zi

Preşedintele polonez Andrzej Duda s-a opus vineri prin veto legislaţiei care vizează liberalizarea accesului la pastila de a doua zi, o metodă contraceptivă de urgenţă, accesibilă în prezent în Polonia numai pe bază de prescripţie medicală, relatează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Preşedintele conservator a decis să “trimită înapoi în Parlament amendamentul la legea privind produsele farmaceutice, pentru a-i cere să reexamineze legea”, se arată într-un comunicat al preşedinţiei poloneze.

Citeşte şi: Franța, SUA și România ar putea apăra Republica Moldova în cazul unui eventual atac – Stiripesurse.md

Coaliţia pro-UE, aflată la putere din luna decembrie anul trecut, a adoptat un proiect de lege menit să permită accesul la pilula de a doua zi pentru femei începând cu vârsta de 15 ani.

Preşedintele Poloniei se opune liberalizării accesului la pastila de a doua zi

Şeful statului polonez şi-a justificat refuzul prin respectarea normelor de protecţie a sănătăţii copiilor.

Andrej Duda “nu poate accepta soluţii legale care să permită copiilor sub 18 ani să aibă acces la medicamente contraceptive fără supraveghere medicală şi fără să ţină cont de rolul şi responsabilitatea părinţilor”, se precizează în comunicat.

“Este păcat că preşedintele se întoarce din nou împotriva polonezilor”, a declarat ministrul adjunct al educaţiei, Katarzyna Lubnauer, pe reţeaua socială X.

Anticipând veto-ul prezidenţial, guvernul anunţase deja că va ocoli această opoziţie, autorizând farmaciştii să elibereze reţete pentru pastila de a doua zi.

Preşedintele Poloniei se opune liberalizării accesului la pastila de a doua zi

“Am pregătit o reglementare (…) Această pilulă va fi disponibilă pe bază de reţetă farmaceutică”, eliberată de un farmacist, a declarat miercuri ministrul sănătăţii, Izabela Leszczyna.

“Dacă nu vrem ca femeile şi fetele să se confrunte cu sarcini nedorite, să facem totul pentru ca pilula să fie cât mai accesibilă”, începând cu data de 1 mai, a declarat ea pentru postul de radio RMF FM.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), contracepţia de urgenţă ar trebui să fie “inclusă în mod sistematic” în toate programele naţionale de planificare familială.

Tags: Andrzej Dudapastila de a doua ziPolonia
Externe