
Decizia de a nu organiza alegeri în Ucraina în timpul războiului a fost luată de autorități, a declarat Președintele Radei Supreme, Ruslan Stefanciuk. El a spus acest lucru într-un interviu pentru Ukrinform, publicat pe 17 ianuarie.
“Aceasta este o decizie de consens a guvernului. De asemenea, vedem că societatea consideră că este nepotrivit să organizezi alegeri în timp de război”. Ruslan Stefanciuk este de părere că, situația cu alegerile prezidențiale, care, conform Constituției, ar trebui să aibă loc în primăvara lui 2024, este „foarte dificilă”.
„Adoptarea oricăror decizii privind alegerea democratică a puterii trebuie să fie întotdeauna corelată cu legislația actuală în conformitate cu situația din țară, întrucât, nici Constituția Ucrainei, nici legislația ucraineană, aprobată în timp de pace, nu prevede specificul organizării alegerilor, în condiții de război. Aveam nevoie urgent de consultări cu partenerii care au o astfel de experiență”, a spus el.
Potrivit lui Stefanchuk, el a discutat această problemă cu colegii din alte parlamente și au existat „multe discuții atât la nivel parlamentar, cât și la nivel guvernamental”. “Dar s-a decis că în perioada legii marțiale, alegerile nu vor avea loc în Ucraina.
Întotdeauna am spus că organizarea de alegeri în timpul unui război ar putea certa societatea ucraineană”, a subliniat el.
This post was last modified on 19/01/2024 15:46 15:46