X

Preşedintele Republicii Moldova s-a întâlnit cu cu ambasadorul SUA la Chișinău

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunţat că a avut o întrevedere cu ambasadorul SUA în Republica Moldova, Dereck J. Hogan, discuţiile dintre cei doi axându-se pe relaţiile bilaterale şi pe alegerile parlamentare ce vor avea loc duminica aceasta în republică, informează miercuri Radio Chişinău, potrivit agerpres.

“Am discutat despre relaţiile bilaterale şi am subliniat necesitatea dezvoltării lor în continuare. Am acordat o atenţie deosebită campaniei electorale din R.Moldova. Mi-am exprimat speranţa că alegerile parlamentare se vor încheia cu respectarea standardelor internaţionale, ceea ce va permite recunoaşterea legitimităţii acestora’, a subliniat, pe contul său de Facebook, Igor Dodon.

Citește și: Mii de francezi au manifestat împotriva antisemitismului

În înregistrarea video prostată de Igor Dodon de la întrevedere se poate vedea cum Dereck J. Hogan susţine că a primit anumite informaţii, însă discuţia este întreruptă brusc, fără a se dezvălui despre ce informaţii exact este vorba.

Moscova a acuzat Washingtonul că vrea să se amestece în treburile interne ale Republicii Moldova aşa cum a făcut-o în Venezuela sau Siria. Moscova l-a acuzat pe ambasadorului SUA la Chişinău, Dereck J. Hogan, că susţine public un candidat în defavoarea altuia şi că “împarte’ recomandări în legătură cu alegerile parlamentare. De asemenea, Ministerul rus al Afacerilor Externe a susţinut că, în cazul în care partidul învingător la alegeri nu va fi convenabil Washingtonului, va exista ameninţarea privind ruperea relaţiilor dintre Republica Moldova şi Occident şi chiar o reeditare, la Chişinău, a mişcării de contestare Maidan din Ucraina.

Citește și: Havana dezminte că ar avea o ‘armată’ în Venezuela

Tags: chisinauDereck J. Hoganigor dodonrepublica moldovaSUA
Categorii: Diaspora