X

Preşedintele rus Vladimir Putin a avut un dialog normal cu omologul său american ,Donald Trump

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat sâmbătă că a avut un dialog normal cu liderul american Donald Trump în cursul summitului APEC din Vietnam, potrivit Reuters, dar, a spus el, “este necesar să găsim o posibilitate de a sta şi de a discuta în detaliu relaţiile bilaterale”, conform agerpres .

Putin a motivat prin dificultăţi de protocol faptul că întrevedere bilaterală între cei doi lideri, despre care s-a vorbit mult anterior, nu a avut loc în cadrul summitului APEC de la Da Nang (10-11 noiembrie).

Citiți și : Opt persoane inculpate pentru terorism într-o operaţiune efectuată în Franţa şi în Elveţia

“În ceea ce priveşte o întâlnire separată, în primul rând, aceasta a avut legătură cu programul lui Trump şi cu agenda mea, precum şi cu anumite formalităţi de protocol, cărora, din păcate, echipele noastre nu le-au putut face faţă. Ei bine … Ei vor fi pedepsiţi pentru asta. Cu toate acestea, nu s-a întâmplat nimic groaznic”, a afirmat preşedintele rus.

El a indicat că a vorbit cu omologul său american “în timpul reuniunii de astăzi” a summitului.  “În general, am discutat despre tot ceea ce am dorit”, a adăugat liderul rus.

Faptul că o întâlnire separată nu a avut loc relevă, în opinia sa, că relaţiile dintre Rusia şi Statele Unite nu au ieşit încă din criză.

“Desigur, va trebui, totuşi, să găsim o ocazie – la nivelul echipelor noastre şi la cel al preşedinţilor – să ne aşezăm şi să vorbim despre întregul complex al relaţiilor noastre”, a spus preşedintele rus.

“Suntem gata să întoarcem această pagină şi să mergem înainte, să privim spre viitor, să rezolvăm problemele de care sunt interesaţi atât poporul american, cât şi oamenii din Rusia şi să ne gândim cum să completăm legăturile noastre economice cu un conţinut concret “, a subliniat el.

Tags: APECdialog normalDonald Trumprelaţiile bilateralerusiaSUAVladimir Putin
Categorii: Știrile zilei