Președintele sârb : Problema Kosovo rămâne principalul “obstacol” în calea aderării Serbiei la UE

Publicat:

Problema Kosovo rămâne principalul “obstacol” în calea aderării Serbiei la Uniunea Europeană, spune preşedintele sârb Aleksandar Vucic, care cere “concesii” din partea Pristinei, conform unui interviu acordat luni agenţiei France Presse, potrivit agerpres.

Uniunea Europeană, care va organiza joi la Sofia un summit privind Balcanii, este divizată în privinţa independenţei Kosovo, deoarece cinci dintre membrii ei, printre care şi România, o resping. Însă Bruxellesul cere normalizarea relaţiilor dintre Belgrad şi Pristina, ambele aspirând la aderarea la UE.


Citește și : Ținta NATO de 2% din PIB pentru bugetul Apărării nu este un „fetiş”, susține Angela Merkel

La zece ani de la proclamarea sa, suveranitatea Kosovo rămâne un subiect politic tabu în Serbia, care are înscrisă în Constituţie tutela asupra fostei sale provincii albaneze. Pentru numeroşi sârbi, Kosovo rămâne un leagăn istoric şi religios al naţiunii lor. Ministrul sârb de externe, Ivica Dacic, spune deseori despre Kosovo că este “Ierusalimul sârbilor”.

“Singura mare problemă pe care o consider un obstacol real pe drumul nostru european este chestiunea Kosovo”, spune Aleksandar Vucic, în interviul pentru AFP.

Ţara sa, care speră să adere la UE în 2025, este, alături de Muntenegru, pe poziţia cea mai avansată din Balcanii de Vest în procesul de aderare.

“În final, totul depinde de Kosovo”, afirmă preşedintele sârb.

Vucic îşi exprimă speranţa că, “în cel mai bun caz”, intrarea Serbiei în UE va avea loc “în şapte ani”. “Sper că la acel moment situaţia internaţională va fi complet diferită”, adaugă el.

“În cazul în care mă întrebaţi dacă UE stârneşte entuziasm printre sârbi, răspunsul este nu. Însă este un popor raţional, ei ştiu care este cel mai bun drum pentru sârbi şi pentru această ţară” şi sunt “conştienţi că trebuie să rezolvăm într-un mod dureros” această chestiune privind Kosovo, mai afirmă Vucic.

Citește și : Orban vs Soros: Ungaria va înăspri legea privind ONG-urile

Deşi “s-a erodat în ultimul an, în ultimul an şi jumătate”, sprijinul pentru procesul de aderare este împărtăşit “de o parte importantă a populaţiei noastre”, declară preşedintele sârb.

Însă el le solicită autorităţilor europene să transmită “un mesaj foarte puternic” pentru a cere “de asemenea concesii” şi din partea Pristinei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.