Preşedintele Senatului din Haiti, vizat de sancţiuni americane pentru trafic de droguri

Publicat:

Trezoreria SUA a anunţat vineri aplicarea de sancţiuni ce vizează direct doi responsabili politici haitieni, printre care preşedintele în exerciţiu al Senatului al acestei ţări, acuzaţi că “au contribuit activ” la traficul de droguri ce tranzitează insula caraibiană, informează AFP, potrivit agerpres.  

Sancţiunile îl vizează pe Joseph Lambert, actual preşedinte al Senatului, precum şi pe unul dintre predecesorii lui, Youri Latortue, care a ocupat acest post în 2017 şi care este nepotul fostului premier Gerard Latortue.


Citește și : Blinken vrea progrese în privinţa drepturilor omului în Egipt înaintea COP27

Guvernul canadian, ţară care are de asemenea o importantă comunitate haitiană, a anunţat la rândul său că se raliază sancţiunilor americane, adoptând măsuri similare.

Cei doi sunt acuzaţi de către administraţia americană că “au profitat de poziţia lor oficială pentru a opera un trafic de stupefiante şi a colabora cu reţele criminale, în vederea slăbirii statului de drept în Haiti”, a rezumat într-un comunicat Brian Nelson, subsecretar al Trezoreriei americane, însărcinat cu probleme ce ţin de terorism şi informaţii financiare.

La rândul său, Departamentul de Stat a anunţat o interdicţie de intrare pe teritoriul american împotriva lui Joseph Lambert, acuzat de “încălcări flagrante ale drepturilor omului” şi de corupţie, precum şi împotriva unor membri ai familiei sale.

Lambert şi Latortue vor avea blocate bunurile şi proprietăţile lor din SUA, precum şi toate companiile în care cei doi sunt acţionari majoritari, direct sau indirect.

Citește și : SUA ar putea aproba vânzarea de F-16 către Turcia în două luni

De asemenea, orice persoană ce realizează tranzacţii comerciale cu persoanele vizate ar putea fi la rândul său vizată de sancţiuni, precizează Trezoreria SUA.

Preşedintele în exerciţiu al Senatului şi predecesorul său sunt vizaţi în special pentru că au înfiinţat o reţea de trafic de cocaină între Columbia şi insula caraibiană şi pentru că au acoperit activităţile altor traficanţi, precum şi că au comandat comiterea de acţiuni violente.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Depozitul ascuns în munți care poate salva lumea. Unde a fost construit și ce se află în interiorul mastodontului

Depozitul ascuns în munți care poate salva lumea. Unde a fost construit și ce se află în interiorul mastodontului Un depozit ascuns în munți, într-un...

Televiziunea rusă de stat amenință cu atacarea Bucureștiului: ‘Dușmanul nostru se află în altă parte’

Televiziunea rusă de stat amenință cu atacarea Bucureștiului: 'Dușmanul nostru se află în altă parte' Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri că televiziunea rusă de...

Germania vrea să reducă la 50% cheltuielile pentru Ucraina în 2025

Germania vrea să reducă la 50% cheltuielile pentru Ucraina în 2025 Guvernul german intenționează să aprobe miercuri bugetul pentru 2025, după luni de dispute, în...

Medvedev amenință din nou: Aderarea Ucrainei la NATO ar însemna război. Doar ‘prudenţa’ alianţei ar putea împiedica sfărâmarea planetei în bucăţi

Medvedev amenință din nou: Aderarea Ucrainei la NATO ar însemna război. Doar 'prudenţa' alianţei ar putea împiedica sfărâmarea planetei în bucăţi Fostul preşedinte rus Dmitri...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.