Preşedintele Serbiei a convocat Consiliul de securitate naţională după ce Kosovo a cerut să fie primit în Consiliul Europei

Publicat:

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a convocat pentru vineri Consiliul de securitate naţională după ce guvernul de la Pristina a depus joi cererea Kosovo de a deveni membru al Consiliului Europei, informează Tanjug, potrivit agerpres.

Adresându-se reporterilor la Belgrad, Vucic a spus că Pristina a distrus astfel încă un acord pe cale l-a semnat, Acordul de la Washington.


Citește și : Ucraina denunţă la ONU ‘o listă interminabilă’ de abuzuri comise de trupele ruse

Timp de zece ani, Pristina a călcat în picioare Acordul de la Bruxelles, iar acum face în mod brutal acelaşi lucru cu Acordul de la Washington şi cu Rezoluţia 1244 a Consiliul de Securitate al ONU, a afirmat el.

‘Ceea ce trebuie să facem este să nu intrăm într-o zonă de ură şi o psihoză de conflict, însă trebuie totodată să dăm un răspuns puternic într-un mod responsabil, raţional şi serios’, a adăugat preşedintele sârb.

El a anunţat că vineri se va întruni Consiliul de securitate naţională şi că, în săptămânile următoare, oficialii sârbi vor face tot ce le stă în puteri pentru a demonstra că sunt capabili să lupte pentru ţara lor şi să o protejeze.

Vucic a mai spus că mentorii Pristinei sunt incorecţi şi nu fac nimic pentru găsirea unei soluţii de compromis, remarcând de asemenea că este evident că statele occidentale cheie ‘conduc jocul’.

În opinia sa, astfel de iniţiative ale Pristinei vor continua, ceea ce va aduce noi turbulenţe.

‘Ei vor să profite de situaţia din Ucraina acuzând Serbia că este ”braţul lung” al Rusiei’ şi ‘cred că se pot folosi de această situaţie împotriva Serbiei pentru a câştiga mai mult decât mizau înainte’, a afirmat preşedintele sârb.

Miercuri seară, după un dineu informal găzduit de şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, pentru lideri din Balcanii de Vest, Vucic a spus că toţi oficialii UE cu care a discutat la Bruxelles au reiterat apelul ca Serbia să se alinieze politicii UE faţă de Rusia şi războiul din Ucraina.

‘Serbia şi-a stabilit politica, dar dacă ajunge într-o situaţie în care nu poate supravieţui, nimeni nu trebuie să se îngrijoreze, vom lua decizia că Serbia poate şi trebuie să supravieţuiască. Dar, atât timp cât pot lupta pentru interesele naţionale vitale ale Serbiei, voi continua să o fac’, a adăugat el.

Citește și : Aderarea Finlandei la NATO se va derula fără probleme şi rapid

Preşedintele a mai afirmat că accelerarea procesului de aderare la UE este un obiectiv strategic pentru Serbia, dar că nu poate vorbi în numele UE sau despre sentimentele din cadrul acesteia.

‘Treaba Serbiei este să realizeze reforme, să lucreze la crearea unei justiţii independente, la continuarea democratizării, libertăţii presei şi multe alte lucruri pe care trebuie să le facă, dar, în ce priveşte UE, trebuie să-i întrebaţi pe ei’, a răspuns el întrebării dacă sentimentul în UE este în favoarea accelerării aderării Belgradului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora Pe parcursul lunii august, în Republica Moldova vor fi organizate mai multe evenimente dedicate diasporei, în cadrul unei...

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.