Preşedintele Serbiei anunţă că bilanţul deceselor va fi revizuit, după ce un expert l-a pus la îndoială

Publicat:

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunţat joi că va fi declanşată o reexaminare a deceselor din perioada epidemiei de COVID-19 pentru rectificarea bilanţului victimelor coronavirusului, în urma declaraţiilor unui epidemiolog de prim-plan care a afirmat că numărul real este net superior celui oficial, transmite AFP, potrivit agerpres.

Începând din martie, Serbia a raportat în jur de 750 de decese cauzate de COVID-19 dintr-un număr de peste 33.000 de cazuri de infectare.


Citește și : FBI strânge cooperarea cu agenţiile de spionaj pentru combaterea hackerilor

Însă Predrag Kon, epidemiolog în cadrul celulei guvernamentale de criză, a declarat la postul regional Newsmax Adria că analiza sa a datelor medicale din perioada martie-iunie a arătat că acestea nu au fost ‘suficient de precise’.

‘Pe scurt, au fost de trei ori mai mulţi morţi, prin comparaţie nu doar cu ceea ce s-a anunţat oficial, ci şi cu ceea ce a fost semnalat în rapoartele’ medicilor, a spus el.

‘Vom reexamina fiecare deces pentru a vedea despre ce e vorba, este ceva ce nu am mai făcut niciodată’, a anunţat preşedintele Vucic într-o conferinţă de presă. ‘Va fi făcut de medici, mulţi oameni, experţi’, a adăugat el.

Cu toate acestea, ministrul sănătăţii, Zlatibor Loncar, a afirmat că declaraţiile epidemiologului sunt fără fundament. ‘Informaţia care spunea că ar exista de trei mai mulţi morţi este falsă’, a spus ministrul.

Autorităţile din Serbia au fost acuzate că au minimalizat amploarea epidemiei de COVID-19. În luna iunie, platforma de investigaţii BIRN a relatat că numărul deceselor şi al contaminărilor era mult superior cifrelor oficiale.

Citește și : Rusia ajunge la aproape 9.000 de infectări zilnic

Neîncrederea faţă de gestionarea de către autorităţi a epidemiei explică în parte revoltele violentele care au zguduit ţara în iulie.

Mai mult de 3.000 de medici au semnat o petiţie pentru a denunţa un ‘dezastru sanitar’ şi a cere ca bilanţul să fie revizuit.

Serbia, ţară cu 7 milioane de locuitori, a impus măsuri foarte dure la începutul epidemiei, cu interdicţie de ieşire din locuinţe pe timpul nopţii şi în weekend. Restricţiile au fost însă ridicate înaintea alegerilor legislative din iunie, ulterior numărul infectărilor crescând considerabil.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.