Preşedintele Slovaciei l-a numit pe Peter Pellegrini în funcţia de premier

Publicat:

Preşedintele slovac Andrej Kiska l-a numit joi pe Peter Pellegrini în funcţia de premier pentru a pune capăt crizei politice provocate de asasinarea jurnalistului de investigaţii Jan Kuciak, care a condus la proteste ample şi la demisia lui Robert Fico, relatează Reuters, potrivit agerpres.

De la căderea comunismului în mod paşnic în urmă cu circa trei decenii, Slovacia s-a confruntat cu cele mai ample proteste după ce jurnalistul de investigaţii Jan Kuciak (27 de ani) şi logodnica sa au fost asasinaţi, fiind împuşcaţi în cap, luna trecută în locuinţa lor.


Citeşte şi: Nicolas Sarkozy a fost INCULPAT şi plasat sub control judiciar. Prima reacţie oficială a fostului preşedinte francez

Protestatarii au ieşit în stradă pentru a cere noi alegeri şi garanţii privind o anchetă corectă în cazul asasinării lui Kuciak, care a făcut investigaţii referitoare la oameni de afaceri cu legături politice suspectaţi de corupţie.

Premierul Robert Fico a demisionat săptămâna trecută, în scopul menţinerii guvernării tripartite. El l-a propus pe Peter Pellegrini, în vârstă de 42 de ani, colegul său de la partidul Smer şi vicepremier, pentru a conduce noul cabinet.

Partidul Smer, de guvernământ, l-a desemnat pe Tomas Drucker la conducerea Ministerului de Interne, satisfăcând astfel solicitările protestatarilor şi ale preşedintelui Kiska de a fi numită în această funcţie o persoană care să poată garanta o investigaţie independentă în cazul uciderii lui Kuciak.

Preşedintele Kiska a respins prima nominalizare a lui Pellegrini pentru postul de ministru de interne şi a declarat miercuri că nu este pe deplin mulţumit cu lista de miniştri propuşi pentru noul cabinet.

Citeşte şi: RĂZBOI comercial între Washington şi Beijing. Donald Trump anunţă măsurile luate împotriva Chinei

Mulţi slovaci nu cred că Pellegrini şi Drucker vor asigura o anchetă corectă în cazul uciderii lui Kuciak, în condiţiile în care partidul Smer, adesea o ţintă a investigaţiilor jurnalistice, rămâne la putere.

Anchetele jurnalistice ale lui Kuciak se axau pe legăturile obscure dintre oamenii de afaceri şi politicieni, printre investigaţiile sale mai recente fiind şi afacerile derulate în Slovacia de italieni care ar avea legături cu mafia. În urma celor două crime au fost reţinuţi şapte suspecţi italieni, care între timp au fost eliberaţi din lipsă de probe. Deşi circumstanţele acestui asasinat rămân neclare, uciderea jurnalistului a avut ca efect un val de indignare şi de proteste fără precedent în Slovacia.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.