Preşedintele srilankez nu va coopera cu comisia parlamentară care anchetează atentatele jihadiste din ziua Paştelui catolic

Publicat:

Preşedintele din Sri Lanka, Maithripala Sirisena, a declarat că nu va coopera cu comisia parlamentară care anchetează atentatele jihadiste produse pe 21 aprilie, în ziua Paştelui catolic, şi l-a demis pe şeful serviciului de informaţii, care îl acuzase că nu a acordat suficientă atenţie ameninţării jihadiste, transmite AFP, citând surse oficiale, potrivit agerpres.

Preşedintele convocase o reuniune de urgenţă vineri seară pentru a-şi exprima opoziţia faţă de această comisie, creată pentru a face lumină în cazul atentatelor de pe 21 aprilie, soldate cu 258 de morţi şi aproape 500 de răniţi.


Citește și : Comisia Europeană ar putea adopta reglementări pentru giganţii internetului împotriva manipulărilor electorale online

O sursă ministerială a declarat pentru AFP că preşedintele a refuzat să autorizeze ca vreun poliţist, militar sau membru al serviciului secret (SIS) să fie audiat de comisie.

Sâmbătă dimineaţa, preşedinţia a anunţat demiterea şefului SIS, Sisira Mendis, care îi reproşase lui Maithripala Sirisena, în faţa acestei comisii, că nu a organizat şedinţe în mod regulat cu privire la situaţia de securitate pentru a fi evaluate ameninţările potenţiale venite din partea radicalilor islamişti.

Potrivit unor surse oficiale, transmisia în direct de la audierea şefului SIS în faţa comisiei a fost întreruptă la ordinul preşedintelui.

Secretarul pentru apărare şi şeful poliţiei au lăsat să se înţeleagă că preşedintele, care este şi ministru al apărării şi al internelor, a ignorat regulile în vigoare în privinţa rapoartelor serviciilor de informaţii, inclusiv avertismentele legate de atentate.

Preşedintele a negat constant că ar fi fost prevenit în legătură cu o ameninţare jihadistă iminentă.

Citește și : Michael Gove, candidat la şefia conservatorilor britanici, recunoaşte că a prizat cocaină pe când era un tânăr jurnalist

Atentatele de pe 21 aprilie, care au vizat biserici şi hoteluri de lux, au fost revendicate de o grupare jihadistă locală şi de organizaţia Stat Islamic.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce este tulburarea alimentară. Experiențele traumatizante cu mâncarea

Ce este tulburarea alimentară. Experiențele traumatizante cu mâncarea Persoanele cu ARFID își limitează adesea mâncarea prin preferințe senzoriale sau texturale. Când Hannah avea 7 ani, le-a...

Medicii ar putea folosi temperatura facială pentru diagnosticarea ușoară a bolilor metabolice

Medicii ar putea folosi temperatura facială pentru diagnosticarea ușoară a bolilor metabolice O nouă metodă de diagnosticare a bolilor metabolice ar putea revoluționa medicina. Cercetători...

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io – Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io - Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar Jupiter ascunde...

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe Regizorul Benoit Jacquot a fost inculpat miercuri pentru violarea actriţelor Julia Roy, în 2013, şi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.