Preşedintele SUA va semna o directivă pe baza căreia astronauții americani vor fi trimiși pe Lună și pe Marte

Publicat:

Preşedintele SUA, Donald Trump, va semna luni o directivă în baza căreia astronauţii americani vor fi trimişi din nou pe Lună şi chiar pe Marte, se menţionează într-un anunţ al Casei Albe citat de agenţia Reuters, conform agerpres .

‘Directiva Politicii Spaţiale’ dispune NASA ‘să conducă un program inovativ de explorare spaţială pentru a trimite din nou astronauţii americani pe Lună şi chiar pe Marte’, a anunţat purtătorul de cuvânt Hogan Gidley.


Acesta din urmă a adăugat că decizia lui Trump se bazează pe recomandările venite de la Consiliul Naţional Spaţial. ‘Această decizie va schimba politica naţiunii noastre privind zborul în spaţiu, pentru a ajuta America să devină forţa directoare în industria spaţială, să obţină noi cunoştinţe din Cosmos şi să impulsioneze avansul tehnologic’, a mai menţionat acelaşi purtător de cuvânt.

Citește și : Vladimir Putin face apel la reluarea negocierilor între israelieni şi palestinieni, mai ales asupra Ierusalimului

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina...

Cât a costat Forumul Național ‘Cahul4Culture’

Cât a costat Forumul Național 'Cahul4Culture' În perioada 1-3 iulie, în municipiul Cahul a fost organizat Forumul Național „Cahul4Culture” pe tema „Rolul politicilor culturale în...

Recean: Antreprenorii din Ceadîr-Lunga reușesc să-și extindă piețele de desfacere și contribuie la creșterea economică a țării

Recean: Antreprenorii din Ceadîr-Lunga reușesc să-și extindă piețele de desfacere și contribuie la creșterea economică a țării În cadrul vizitei sale în municipiul Ceadîr-Lunga, prim...

Șeful Marelui Stat Major, în vizită la mai multe unități militare din municipiul Ungheni și Bălți

Șeful Marelui Stat Major, în vizită la mai multe unități militare din municipiul Ungheni și Bălți Șeful Marelui Stat Major, generalul Eugen Ohladciuc, a vizitat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.