X

Preşedintele turc Erdogan a pus piatra de temelie a unei biserici siriace la Istanbul

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a pus sâmbătă piatra de temelie, la Istanbul, a unei biserici siriace, primul edificiu de cult creştin construit în istoria modernă a Turciei, relatează AFP, scrie agerpres.

Biserica, situat în cartierul de periferie Yeşilköy, este destinată comunităţii antice creştine siriace, care face parte din Biserica Orientală. Siriacii se roagă în aramaică, o limbă veche care ar fi fost cea vorbită de Iisus.

Citește și : Javad Zarif: Iranul va face un nou pas pe calea dezangajării din acordul nuclear din 2015

“Este datoria republicii turce să satisfacă nevoile de spaţiu ale comunităţii siriace pentru a-şi practica religia. Siriacii sunt copii antici ai aceste regiuni”, a declarat Erdogan într-un discurs televizat. El sper că lucrările de construcţie, finanţate de siriaci, se vor încheie în doi ani.

În 2009, Erdogan, pe atunci premier, a ordonat municipalităţii să găsească un teren pentru o biserică destinată comunităţii siriace locale, care numără 17.000 de membri.

Este prima biserică ridicată în Turcia de la fondarea republicii în 1923 de către Mustafa Kemal Atatürk

Membrii minorităţilor creştine turce, care reprezintă 0,2% din populaţie, se plâng deseori că sunt trataţi ca cetăţeni de mâna a doua în această ţară de 82 de milioane de locuitori şi în majoritate covârşitoare musulmană.

Citește și : China ameninţă SUA cu măsuri de retorsiune în disputa tarifelor

“Nu uitaţi: această ţară aparţine tuturor. Toţi cei care sunt ataşaţi, contribuie şi sunt loiali Turciei sunt cetăţeni cu drepturi depline. Nu există nicio barieră în politică, în comerţ şi în niciun alt sector”, a afirmat sâmbătă Erdogan.

Tags: bisericaIstanbulMustafa Kemal AtatürkRecep Tayyip ErdoganturciaYeşilköy
Categorii: Diaspora