X

Preşedintele Turkmenistanului a celebrat cu mare fast Ziua Independenţei

Preşedintele Turkmenistanului, Serdar Berdîmuhamedov, a celebrat marţi cu mare fast Ziua Independenţei, la şapte luni după ce a moştenit puterea de la tatăl său în această ţară izolată din Asia Centrală, relatează AFP, potrivit agerpres

La prima sa mare celebrare naţională, preşedintele Serdar Berdîmuhamedov, în vârstă de 41 de ani, a asistat din tribună, îmbrăcat într-un costum negru, la o defilare militară pentru celebrarea a 31 de ani de independenţă a ţării.

Citește și : Rusia vrea să folosească rubla digitală în tranzacţiile cu China

La paradă au defilat diferitele corpuri ale armatei turkmene, unele cu drapelul naţional verde şi roşu. Un portret gigant al preşedintelui Serdar Berdîmuhamedov a fost de asemenea afişat.

În cadrul acestei ceremonii, preşedintele a primit cadou un tânăr armăsar numit ‘Dovamat’ (‘Succesorul’ – n.r.), cu ornamente şi copite aurite, un simbol în contextul în care a moştenit puterea la începutul anului.

Înaintea sa, tatăl său, Gurbangulî Berdîmuhamedov, a condus Turkmenistanul cu o mână de fier din 2006 până în 2022, înainte de a se retrage în favoarea fiului său.

Turkmenistanul este o ţară izolată din Asia Centrală a cărei economie depinde aproape în totalitate de vânzarea de gaz natural, în special către China, şi de comerţul cu Rusia.

Citește și : Rusia deschide un centru de recrutare chiar la frontiera cu Georgia

 

Noul preşedinte Serdar Berdîmuhamedov pare să aibă un stil mai sobru decât tatăl său, căruia îi plăcea să se dea în spectacol făcând pe DJ-ul cu nepotul său la televizor sau conducând bolizi în deşert.

Tags: asiaSerdar BerdîmuhamedovTurkmenistanziua independentei
Categorii: Știrile zilei