Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, nu crede într-o posibilă anexare a regiunii transnistrene de către Rusia

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, nu crede într-o posibilă anexare a regiunii transnistrene de către Rusia

Președintele Ucrainei,Vladimir Zelenski, a declarat într-o conferinţă de presă că nu crede într-o posibila anexare a regiunii transnistrene de către Rusia. Și Chişinăul are pârghii pentru a controla situația din regiune după cum sustine preşedintele Comisiei parlamentare Securitate Naţională, Apărare şi Ordine Publică, Lilian Carp. Deputatul a mai spus in emisiunea Impact Global de la TVR Moldova că autorităţile beneficiază şi de sprijin international.

Președintele Ucrainei: „Eu nu cred că, săptămâna viitoare, transnistreni sau oricine altcineva ar fi gata să facă un asemenea pas. Eu nu sunt convins de asta. Vă spun sincer acest lucru potrivit informațiilor de care dispun”.

 

Zilele trecute un activist civic din regiunea transnistreană a scris pe o retea sociala că, pe 28 februarie, președintele Vladimir Putin ar urma să se adreseze legislativului de la Moscova pentru a cere anexarea regiunii la Federația Rusă. Pe 16 februarie, la Tiraspol, vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, i-a transmis reprezentantului regimului separatist de la Tiraspol, Vitali Ignatiev, că soluţionarea diferendului transnistrean este posibilă doar pe cale paşnică, în interesele Republicii Moldova.

Președintele Comisiei parlamentare Securitate Națională, Apărare și Ordine Publică, Lilian Carp, susține și el că toate cheile de rezolvare a problemelor legate de atacurile hibride venite din exterior asupra Republicii Moldova se află la Chișinău.

Citește și CSP a amânat ședința pentru aprobarea rezultatelor concursului la funcția de procuror general

LILIAN CARP președinte, Comisia parlamentară securitate națională, apărare și ordine publică: „Nu există un hotar comun în care Federația Rusă ar putea să intervină. Liderii de la Tiraspol știu foarte bine că noi am modificat codul penal și dacă acțiunile lor anterioare nu cad sub incidența codului penal privind separatismul, toate deciziile lor care ar putea fi luate de acum încolo ar putea avea consecințe. Noi avem și alte pârghii în care putem influența anumite procese care sunt în stânga Nistrului. Ei trebuie să se conformeze noului Cod Vamal, toți agenții trebuie să fie în condiții egale, nu speciale”.

Expertul în Relaţii Internaţionale, Mihai Isac, declară că autorităţile de la Chişinău pot miza în continuare pe sprijinul României, care va acţiona inclusiv prin sancţiuni pe numele unor lideri din regiunea transnistreană.

MIHAI ISAC expert în Relaţii Internaţionale: „În momentul în care cei de la Chişinău ar dori să impună sancţiuni directe unor lideri din regiunea transnistreană atunci şi afacerilor lor, inclusive cu România, ar fi afectate. Deci, rolul României este mult mai  mare se cunoaşte la nivel public”.

Recent, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, la un post de televiziune din România, că, cel mai probabil, pe 28 februarie, aşa-zişii lideri de la Tiraspol vor anunţa o serie de acorduri cu Rusia, la fel, ilegale.

MIRCEA GEOANĂ secretar general adjunct al NATO: „Evident vom condamna şi vom să susţinem Moldova, Moldova are un rol foarte important ca țară mai mică care are acestă problemă transnistreană.
De fapt acest lucru nici nu este posibil din punct de vedere militar, deci, sprijinirea Ucrainei face tot sensul din lume, pentru noi, pentru moldoveni si pentru întreaga lume”.

Tags: Vladimir Zelenski
Categorii: PoliticăȘtirile zilei