Președintele unei organizații teritoriale de partid și consilier, reținut pentru trafic de droguri de 100.000 lei

Publicat:

Președintele unei organizații teritoriale de partid și consilier, reținut pentru trafic de droguri de 100.000 lei

Bărbații reținuți au vârste cuprinse între 38 și 45 de ani și au fost monitorizați începând din decembrie 2023. Perchezițiile desfășurate cu sprijinul mascaților de la BPDS „Fulger” au avut loc la domiciliile acestora, de unde pe lângă substanțele similare drogurilor (ce urmează să fie supuse expertizării), au fost ridicate și dispozitive de consumare a drogurilor, cântar electronic pentru porționarea lor, un pistol și o armă pneumatică deținute ilegal, precum și bani care ar proveni din vânzarea drogurilor – 67.000 lei și aproape 2.000  de euro.

Citește și: Afacere cu droguri la Strășeni! Capii reţelei şi-au aflat pedeapsa


Liderul grupului infracțional a fost oprit în trafic, în timp ce conducea mașina drogat, după care a fost reținut, iar mașina i-a fost transportată la parcarea specială. Potrivit materialelor urmăririi penale, acesta ar fi membrul unei organizații obștești, conduse la rândul ei de către președintele unei organizații teritoriale de partid și consilier al unei administrații publice locale.

Potrivit Puls.md, unul dintre traficanții de droguri este susținător al PSRM și amic cu socialistul bătăuș Moroșan. Dumitru Șumilov, în vârstă de 42 de ani. Este membru al Organziației Obștești „Eu sunt bășțean”, care este condusă de către Maxim Moroșan, liderul organizației teritoriale Bălți a Partidului Socialiștilor din R.Moldova, dar și consilier în Consiliul municipal Bălți, din partea aceleiași formațiuni politice.

După reținerea acestora pentru 72 de ore, urmează ca Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) să cerceteze probele și să determine necesitatea solicitării arestului preventiv pentru 30 de zile în privința acestora, în vederea continuării investigațiilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mituri legate de postul intermitent. Cât de ‘permanentă’ este scăderea în greutate și cum acționează asupra diabetului de tip 2?

Mituri legate de postul intermitent. Cât de 'permanentă' este scăderea în greutate și cum acționează asupra diabetului de tip 2? Postul intermitent este o strategie...

30 de idei de mic dejun proteic. Ce alimente să alegem dimineața și cum le putem combina

30 de idei de mic dejun proteic. Ce alimente să alegem dimineața și cum le putem combina Proteinele conferă aceeași cantitate de energie ca și...

Robert Downey Jr. îşi anunţă revenirea în universul filmelor Marvel, la Comic-Con din California

Robert Downey Jr. îşi anunţă revenirea în universul filmelor Marvel, la Comic-Con din California Actorul oscarizat Robert Downey Jr. şi-a anunţat sâmbătă, la Festivalul Internaţional...

Fibrele alimentare care ar putea înlocui medicamentele de slăbit, precum Ozempic

Fibrele alimentare care ar putea înlocui medicamentele de slăbit, precum Ozempic Medicamentele de slăbit, precum Ozempic, ar putea fi înlocuite de fibre alimentare. Cel puțin,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.