Preşedinţia Africii de Sud anunţă că nu va părăsi CPI, evocând o ‘greşeală’ de comunicare a Congresului Naţional African

Publicat:

Preşedinţia Africii de Sud a anunţat că nu va părăsi Curtea Penală Internţaională (CPI), care a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin, şi a invocat o ”greşeală” de comunicare a Congresului Naţional African (ANC), partidul aflat la putere, relatează AFP, scrie news.ro

”Preşedinţia vrea să clarifice faptul că Africa de Sud rămâne semnatară a Statutului de la Roma”, a anunţat marţi seara, într-un comunicat, preşedinţia Africii de Sud.


Citește și : Biden merge la summitul G7 de la Hiroshima, în Japonia, în mai (Casa Albă)

”Această clarificare are loc în urma unui comentariu greşit în timpul unei conferinţe de presă a ANC”, precizează ea.

Congresul Naţional African (ANC), partidul aflat la putere, a cerut ca Africa de Sud, criticată de la începutul Războiului rus în Ucraina din cauza apropierii sale faţă de Moscova, să părăsească Curtea Penală Internaţională.

CPI, cu sediul la Haga, a emis în martie un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin, pe care-l acuză de crima de război de ”departare” a unor copii ucraineni.

Pretoria urmează să găzduiască în august un summit BRICS – un grup al puterilor emergente din care fac parte Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud.

Africa de Sud, un stat membru CPI, are obligaţia să-l aresteze pe liderul de la Kremlin la intrarea în ţară.

”Partidul la putere a tranşat, apreciind că este prudent ca Africa de Sud să se retragă din CPI”, a anunţat marţi Cyril Ramaphosa într-o conferinţă de presă, la finalul unei vizite a preşedintelui finlandez Sauli Niinistö.

Congresul Naţional African s-a reunit în acest weekend.

Problema arestării sau nu a lui Vladimir Putin în Africa de Sud este ”studiată”, anunţă şeful statului sud-african.

Cyril Ramaphosa a anunţat că această decizie a fost luată ”în mare parte” din cauza a ceea ce denunţă drept un tratament nedrept aplicat de către CPI unor ţări.

Africa de Sud a vrut să se retragă din CPI în 2016, în urma unei vizite a fostului preşedinte sudanez Omar el-Bechir.

Pretoria a refuzat să-l aresteze pe Omar el-Bechir, vizat, la rândul său, de un mandat de arestare al CurţiiPenale Internaţionale.

Însă retragerea Pretoriei a fost contracartă de către justiţia sud-africană, care a stabilit că această decizie este neconstituţională.

Africa de Sud – o putere diplomatică africană – refuză să condamne Rusia, după ce Kremlinul a invadat Ucraina, susţinând că adoptă o poziţie neutră.

Citește și : Kamala Harris pune avortul în centrul campaniei pentru alegerile din 2024

 

Ea a găzduit, în februarie, exerciţii navale comune cu Rusia şi China, în largul coastelor sud-africane, proviocând ”îngrijorări” pe scena internţaională.

Legăturile Africii de Sud cu Rusia datează din perioada apartheidului, când Kremlinul a susţinut ANC în lupta împotriva acestui regim rasist.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un bărbat a decedat după ce a căzut în gol la un șantier de construcții

Un bărbat a decedat după ce a căzut în gol la un șantier de construcții Tragedie pe un șantier de construcție de pe strada Grenoble,...

Turcii se înghesuie să mănânce la restaurantele din Grecia, pe fondul prețurilor mari din țară

Turcii se înghesuie să mănânce la restaurantele din Grecia, pe fondul prețurilor mari din țară Restaurantele din unele staţiuni turistice din Turcia sunt pe jumătate...

Trei morţi, între care un copil, în urma unei lovituri ruseşti în oraşul ucrainean Mikolaiv

Trei morţi, între care un copil, în urma unei lovituri ruseşti în oraşul ucrainean Mikolaiv Cel puţin trei persoane, între care un copil, au fost...

Atenție, șoferi! Suspendarea traficului rutier în sectoarele Rîșcani și Botanica. Ce spun autoritățile

Atenție, șoferi! Suspendarea traficului rutier în sectoarele Rîșcani și Botanica. Ce spun autoritățile Primăria municipiului Chișinău anunță despre suspendarea totală a traficului rutier pe bd....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.