X

Preşedinţia bulgară a UE doreşte îmbunătăţirea relaţiilor cu Turcia

Bulgaria are drept obiectiv îmbunătăţirea relaţiilor Europei cu Turcia vecină în timpul preşedinţiei sale semestriale a Consiliului Uniunii Europene, ‘fără a ascunde problemele’, a declarat vineri ministrul de externe bulgar Ekaterina Zaharieva, relatează AFP, potrivit agerpres.

‘Noi credem că Turcia este un partener important al Europei în ceea ce priveşte probleme precum refugiaţii, terorismul, economia, energia’, a afirmat Ekaterina Zaharieva în cadrul unei conferinţe de presă la Sofia cu ocazia lansării oficiale a preşedinţiei bulgare a UE.

Citeşte şi: Donald Trump nu vrea imigranţi din FUNDĂTURI ca Haiti sau state africane. Care sunt favoriţii preşedintelui SUA?

‘Trebuie să îmbunătăţim relaţiile cu ei (turcii) fără a ascunde problemele’, a afirmat ea, invocând statul de drept şi sistemul judiciar.

‘Este de preferat să discutăm cu onestitate relaţia pe care trebuie să o avem cu ei, deoarece Turcia este a doua putere militară a NATO’, a mai spus ministrul bulgar.

În opinia premierului bulgar Boiko Borisov, acordul privind migraţia încheiat în martie 2016 între Turcia şi UE, vizând reducerea fluxului de refugiaţi, ‘funcţionează excelent pentru Bulgaria şi pentru Europa’. Bulgaria are o frontieră comună cu Turcia o lungime de 259 de kilometri şi găzduieşte o minoritate de 700.000 de turci, care îşi are rădăcinile aici încă din timpul Imperiului Otoman.

Citeşte şi: 600 de oameni au rămas blocaţi într-un tren din Japonia

‘Ce se va întâmpla dacă cele trei milioane de migranţi (din Turcia) se vor îndrepta către Europa?’, a avertizat joi Boiko Borisov.

Preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a avertizat în august anul trecut că Turcia se îndepărtează ‘cu paşi uriaşi’ de Europa ca urmare a represiunii care a urmat loviturii de stat eşuate din Turcia din 2016.

Tags: Boiko BorisovBulgariaConsiliul Uniunii EuropeneEkaterina ZaharievaturciaUniunea Europeană (UE)
Categorii: Diaspora