X

Preşedinţii ai 12 Senate din ţări europene, inclusiv România, au semnat un articol în favoarea bicameralismului

Preşedinţii unui număr de 12 Senate din ţări europene, printre care şi România, au semnat miercuri un articol în care susţin bicameralismul, la iniţiativa preşedintelui Senatului francez, Gérard Larcher, transmite AFP, potrivit agerpres.

”Înaintea unor alegeri europene hotărâtoare pentru viitorul Europei”, camerele superioare din Europa au ”o datorie şi o responsabilitate: a apropia, pentru 14 dintre ele, Uniunea Europeană de cetăţeni şi de a-i face acţiunile mai eficiente şi mai bine înţelese”, arată semnatarii articolului, publicat în Franţa de cotidianul Le Monde şi în presa naţională din 11 alte ţări.

Citește și : Theresa May va demisiona după ce finalizează ‘prima fază’ a procesului Brexit (purtător de cuvânt)

”Europa traversează o criză de o gravitate extremă ca urmare a neîncrederii care s-a instalat treptat şi a fragilizat idealul european”, se mai menţionează în articol.

Potrivit semnatarilor, Senatele din Europa ”contribuie la garantarea legăturii de proximitate cu cetăţenii, aleşii locali şi actorii sociali şi întruchipează vocea teritoriilor şi a entităţilor intermediare, indispensabilă pentru coeziunea societăţilor noastre”.

Articolul mai este semnat, în afară de Gérard Larcher, de preşedinţii camerelor superioare ale parlamentelor din Germania (Daniel Günther), Italia (Maria Elisabetta Alberti Casellati), Polonia (Stanislaw Karczewski), Belgia (Jacques Brotchi), Spania (Pio Garcia-Escudero Marquez), Olanda (Ankie Broekers-Knol), România (Călin Popescu-Tăriceanu), Republica Cehă (Jaroslav Kubera), Irlanda (Denis O’Donovan), Austria (Ingo Appé) şi Slovenia (Alojz Kovsca).

Toţi semnatarii articolului sunt membri ai Asociaţiei Senatelor din Europa, organism creat la Paris în anul 2000.

Asociaţia va avea următoarea sa reuniune la Paris în perioada 13-15 iunie, ocazie cu care va stabili, pentru prima dată, un dialog colectiv cu Senatele ţărilor africane.

Citește și : La un pas de tragedie. Un avion a ieşit de pe pistă la aterizare pe un aeroport din Myanmar

Tags: alegeribicameralismfrantaGerard LarcherRomaniaSenateuniunea europeana
Categorii: Diaspora