Preşedinţii andini cer parlamentului peruan să nu voteze destituirea lui Martin Vizcarra

Publicat:

Preşedinţii Boliviei, Columbiei şi Ecuadorului, ţări care împreună cu Peru formează Comunitatea Andină de Naţiuni (CAN), au îndemnat parlamentul peruan să nu voteze destituirea preşedintelui Martin Vizcarra în actualul context de urgenţă sanitară, notează AFP, potrivit agerpres.

“Solicităm autorităţilor voastre să evitaţi orice acţiune ce ar putea pune în pericol exerciţiul legitim al puterii şi procesul instituţional politic şi democratic” din Peru, potrivit unui comunicat semnat de preşedinta interimară a Boliviei, Jeanine Anez, şi de preşedinţii columbian, Ivan Duque, şi ecuadorian, Lenin Moreno.


Citește și : Medicul lui Berlusconi: Dacă s-ar fi infectat în timpul crizei sanitare, nu ar fi supravieţuit

Ei şi-au exprimat părerea că destituirea lui Martin Vizcarra ar putea “ameninţa stabilitatea” ţării.

Parlamentul peruan a votat vineri declanşarea unei proceduri de destituire contra preşedintelui Vizcarra pentru o presupusă afacere de corupţie.

Votul de destituire este prevăzut la 18 septembrie. Din totalul de 130 de parlamentari, sunt necesare 87 de voturi pentru destituirea lui Vizcarra, la putere din 2018, care nu dispune de majoritate.

Preşedinţii andini au avertizat că actuala criză politică se derulează în plină pandemie de coronavirus şi cu şapte luni înainte de alegerile generale peruane din aprilie 2021.

Citește și : 53 de şcoli din Spania, infectate doar după prima săptămână de cursuri

“Încurajăm o soluţie rapidă pe baza dialogului, în cadrul ordinii constituţionale actuale şi în strictul respect al echilibrului puterilor”, au adăugat ei.

Peru, care a cunoscut o puternică instabilitate politică în ultimii ani, este una din ţările cele mai afectate de COVID-19, cu peste 716.000 de cazuri declarate şi cu mai mult de 30.000 de morţi, pentru o populaţie de 33 de milioane de locuitori.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; a fost detectată gripă aviară

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; animalele erau pozitive la gripă aviară Zeci de tigri şi lei în captivitate au...

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.