Președinții din Serbia și Kosovo au anulat brusc o întrevedere la Bruxelles privind un potențial schimb de teritorii

Publicat:

Președinții din Serbia și Kosovo au anulat brusc o întâlnire la Bruxelles pe tema unui potențial schimb de teritorii, cei doi lideri refuzând înainte de întrevedere să-și vorbească, informează agenția de știri Reuters, potrivit mediafax.

Președintele sârb Aleksandar Vucic urma să discute vineri cu omologul său kosovar, Hashim Thaci, întâlnirea fiind mediată de Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe. Un acord pe această temă ar fi putut permite celor două țări să adere la Uniunea Europeană.


Citește și : Emisarul Naţiunilor Unite pentru Siria pledează pentru deschiderea unor ‘rute de evacuare voluntară’ din Idlib

Însă chiar înainte de începerea discuțiilor, cei doi lideri au refuzat să-și vorbească, au declarat diplomați europeni, astfel că Mogherini a trebuit să discute separat cu fiecare de mai multe ori în cursul zilei de vineri.

“A mers rău astăzi, nu s-au întâlnit, în schimb s-au dedat la dramă”, a declarat un oficial UE, care a precizat că nu este clar ce a provocat impasul.

“Dificultăți rămân”, a afirmat Mogherini, potrivit unui comunicat, precizând că încerca să organizeze o nouă întrevedere între cei doi lideri.

Faptul că cei doi lideri nu au participat la întâlnire reflectă opoziția manifestată în Kosovo și Serbia față de potențialul schimb de teritorii, au declarat diplomați UE.

Citește și : Erdogan cere oprirea ostilităţilor în regiunea siriană Idlib; Putin se opune

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.