Preşedinţii Iranului şi Cubei au discutat despre confruntarea ‘imperialismului yankeu’

Publicat:

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi s-a întâlnit joi, la Havana, cu omologul cubanez Miguel Diaz-Canel, ultima oprire într-un turneu în trei ţări din America Latină şi Centrală menit să consolideze sprijinul în rândul aliaţilor săi din America Latină, care, la fel ca Iranul, sunt afectaţi de sancţiunile Statelor Unite, informează Reuters, potrivit agerpres.

Raisi a declarat reporterilor, la un forum dedicat comerţului, că Iranul şi Cuba vor căuta oportunităţi pentru a coopera într-o serie de domenii, precum generarea de energie electrică, biotehnologia şi mineritul.


Citeşte şi: Ucraina se pregătește pentru o ofensivă ‘îndelungată și sângeroasă’ – Black News

“Condiţiile şi circumstanţele în care Cuba şi Iranul se găsesc astăzi au multe lucruri în comun”, a afirmat preşedintele Raisi în conversaţia cu omologul cubanez Miguel Diaz-Canel. “Cu fiecare ziua relaţiile noastre devin mai puternice”.

Înalţi oficiali din cele două ţări au semnat acorduri administrative ce vizează stimularea cooperării în domeniile justiţiei, telecomunicaţiilor şi agenţiilor vamale.

La începutul acestei săptămâni, preşedintele Iranului a discutat în Venezuela despre intensificarea comerţului bilateral şi extinderea cooperării în domeniul petrochimiei. Înaintea sosirii în Cuba, Ebrahim Raisi s-a întâlnit în Nicaragua cu preşedintele Daniel Ortega.

“Venezuela, Nicaragua, Cuba şi Iran se numără printre ţările care trebuie să se confrunte eroic cu sancţiuni, (…) ameninţări, blocade şi interferenţa imperialismului yankeu şi al aliaţilor săi cu o rezistenţă tenace”, i-a transmis Diaz-Canel preşedintelui iranian.

“Această vizită ne-a întărit convingerea că avem în Iran a naţiune prietenoasă din Orientul Mijlociu, pe care să ne bizuim… şi cu care să vorbim despre cele mai complexe probleme globale”.

Citeşte şi: CIA avertizase Ucraina să NU se atingă de Nord Stream – Black News

Vizita preşedintelui iranian are loc în timp ce şi Cuba acţionează pentru a consolida legăturile cu aliaţi îndepărtaţi, dar importanţi, precum Rusia şi China, ambele state supuse sancţiunilor americane. Preşedintele Cubei s-a întâlnit anul trecut cu preşedinţii Rusiei şi Chinei, întărind relaţiile şi semnând acorduri pentru a uşura povara datoriei ţării şi pentru a obţine ajutor în urma devastatorului impact al uraganului Ian, care a măturat insula toamna trecută.

Cuba comunistă se află sub sancţiuni americane, impuse la scurt timp după revoluţia din 1959 a lui Fidel Castro. Aceste restricţii, consolidate în timpul administraţiei Trump, au contribuit la o criză economică aproape fără precedent, marcată de o penurie de alimente, combustibil şi medicamente. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Medicii ar putea folosi temperatura facială pentru diagnosticarea ușoară a bolilor metabolice

Medicii ar putea folosi temperatura facială pentru diagnosticarea ușoară a bolilor metabolice O nouă metodă de diagnosticare a bolilor metabolice ar putea revoluționa medicina. Cercetători...

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io – Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io - Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar Jupiter ascunde...

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe Regizorul Benoit Jacquot a fost inculpat miercuri pentru violarea actriţelor Julia Roy, în 2013, şi...

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni Având în vedere faptul că pe rețelele de socializare circulă numeroase diete care promit...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.