Presiunea societății ucrainene asupra lui Zelenski

Publicat:

Presiunea societății ucrainene asupra lui Zelenski

Autorităților de la Kiev le este tot mai greu să motiveze cetățenii obosiți din cauza conflictului

Ziarul britanic The Financial Times a descris situația din Ucraina ca “apropiindu-se de cea mai întunecată perioadă” de la începerea conflictului armat. Societatea ucraineană este “epuizată”, scrie publicația, militarii de pe front, cândva însuflețiți de speranțe, doresc negocieri cu Rusia. Tot ei se plâng că Washingtonul se decide foarte greu dacă să permită sau nu efectuarea de lovituri cu armament american asupra țintelor de pe teritoriul Federaţiei Ruse. Nimeni nu se bucură de perspectiva unui conflict militar etern, scrie NEZAVISIMAIA GAZETA, potrivit stiripesurse.ro.

Presiunea societății ucrainene asupra lui Zelenski

În același timp, după cum remarcă The Financial Times, elita ucraineană devine mai cooperantă la întâlnirile cu politicienii occidentali. Surse diplomatice ale publicației, care au fost prezente la recenta Adunare Generală a ONU de la New York, remarcă deschiderea tot mai mare manifestată de reprezentanții Kievului atunci când se discută posibilitarea de încetare a focului. Aceștia sunt gata într-o măsură mai mare decât înainte să facă concesii teritoriale în schimbul securității. Între altele, după cum au apreciat diplomații, noul ministru de externe al Ucrainei, Andrei Sibiga, a avut în timpul întâlnirilor particulare cu omologii săi occidentali o atitudine pe deplin pragmatică și era dispus discute potențiale hotărâri de compromis.


Citeşte şi: Bugetul Rusiei pentru 2025 include alocări militare record și cheltuieli ‘top secret’ – Stiripesurse.md

Se poate presupune că pe-undeva ziarul britanic exagerează sau, dimpotrivă, supraestimează gradul de apropiere de o soluție pașnică. La urma urmei, în cei peste doi ani de conflict nu o dată a apărut senzația că pacea este aproape, însă a dispărut imediat sub presiunea evenimentelor actuale. Oricum ar fi, este foarte clar faptul că starea de spirit din societatea ucraineană deja nu mai sunt acum cele din anul 2022, ceea ce obligă conducerea de la Kiev că acționeze rapid, adeseori în grabă și agitat. Tocmai această impresie a lăsat recenta vizită făcută de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la New York: multe întâlniri, multe declarații, multe încercări de a-i convinge pe politicienii occidentali și mai ales pe cei americani de justețea viziunii sale asupra conflictului, dar, în același timp, fără niciun fel de rezultate palpabile, despre care s-ar putea declara.

Zelenski și echipa sa (a cărei componență, fiindcă veni vorba, este schimbată periordic) nu pot să nu simtă presiunea societății. Conflictul continuă, la fel ca și înaintarea trupelor rusești. Cum se simte economia Ucrainei și dacă pot sau nu cetățenii acestei țări să privească liniștiți în viitor – acestea sunt întrebări la care răspunsurile sunt evidente. Astfel de sentimente pot fi înăbușite pentru o vreme într-un stat de tip leadership, în care conducătorul este perceput ca o căpetenie absolută, în care populația are încredere în viziunea acestuia, crede în succesul final al acestuia și este dispusă să îndure toate necazurile. Cu toate acestea, în Ucraina nu s-a configurat un asemenea tip de atitudine față de stat, iar Zelenski nu are calitățile potrivite ca să schimbe acum acest lucru. În vremuri de conflict el este un politician căruia i s-a încredințat conducerea țării și care este criticat.

Presiunea societății ucrainene asupra lui Zelenski

Tema de bază (retrocedarea teritoriilor) încă funcționează. Dar acum ea este percepută deja prin prisma sentimentelor acumulate în societate: disperare, oboseală, iminența unor noi pierderi, incertitudinea viitorului. Problemele cu mobilizarea scot în evidență demotivarea societății. Potențiala scădere a pragului vârstei de mobilizare va deveni cu siguranță o hotărâre nepopulară. Zelenski s-a trezit în criză de timp și trebuie să prezinte societății ceva ca dovadă a succesului strategiei sale. Atacul asupra regiunii Kursk poate fi pesemne considerat o astfel de încercare.

Însă este puțin probabil ca acest lucru să îi determine pe ucraineni să meargă pe front. Zelenski ar putea să încerce, de asemenea, “să vândă” societății lovitura asupra teritoriului rusesc cu arme occidentale. Însă deocamdată nu are nimic de vândut, pentru că nu s-a dat nicio încuviințare.

Noul secretar general al NATO, Mark Rutte, a declarat că fiecare stat membru al alianței trebuie să ia singur hotărârea în acest sens. Deci situația rămâne cea de până acum, Zelenski nu a reușit să câștige timp pentru el însuși și nu are noi resurse ca să consolideze societatea.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Percheziții CNA la Jora de Jos! O persoană bănuită de finanțare ilegală a partidelor a fost reținută

Percheziții CNA la Jora de Jos! O persoană bănuită de finanțare ilegală a partidelor a fost reținută O persoană a fost reținută de CNA și...

Gelozia i-a înnebunit. Ceartă la cuțite într-un apartament din Chișinău

Gelozia i-a înnebunit. Ceartă la cuțite într-un apartament din Chișinău Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat de un alt...

Primarul unui oraş mexican a fost asasinat şi decapitat

Primarul unui oraş mexican a fost asasinat şi decapitat Alejandro Arcos Catalan, primarul oraşului mexican Chilpancingo, a fost asasinat duminică, iar capul lui a fost...

Ruşii au atacat Kievul cu o rachetă Kinjal la o oră de vârf

Ruşii au atacat Kievul cu o rachetă Kinjal la o oră de vârf Fragmente de rachetă au căzut luni dimineaţa, la o oră de vârf,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.