Presiunile internaţionale cresc asupra Washingtonului înainte de decizia lui Trump privind Oraşul Sfânt

Publicat:

Presiunile pe plan internaţional se intensifică înainte de aşteptata decizie a lui Donald Trump asupra spinosului statut al Ierusalimului – respectiv mutarea sediului ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim sau recunoaşterea unilaterală a acestui oraş drept capitală a Israelului – pentru ca preşedintele american să evite orice alegere capabilă să ruineze speranţele pentru o relansare a procesului de pace israeliano-palestinian, relatează marţi AFP, potrivit agerpres.

Atât Uniunea Europeană (UE), cât şi Turcia au atenţionat marţi în legătură cu urmările grave ale unei asemenea decizii americane. La rândul său, ministrul de externe al Germaniei, Sigmar Gabriel, a subliniat că ‘orice contribuie la alimentarea crizei este contraproductiv în acest moment’ şi că ‘o soluţie la problema Ierusalimului nu poate fi găsită decât în cadrul negocierilor directe între cele două părţi’.


Citeşte şi: A murit Regele Mihai

Tot marţi, Arabia Saudită şi-a exprimat ‘profunda îngrijorare’ în ceea ce priveşte o posibilă decizie a Washingtonului de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, atenţionând la rândul său că aceasta ar avea consecinţe serioase asupra conflictului israeliano-palestinian.

Luni seara, într-o convorbire telefonică avută cu Trump, preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat ‘preocuparea cu privire la posibilitatea ca SUA să recunoască unilateral Ierusalimul drept capitală a Israelului’.

Palestinienii şi aliaţii lor şi-au reînnoit marţi atenţionările. Orice recunoaştere din partea SUA a Ierusalimului drept capitală a Israelului ar marca ‘sfârşitul rolului jucat de americani’ în procesul de pace, a declarat un înalt consilier al preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas, Nabil Shaath, în timp ce secretarul general al Ligii Arabe (LA), Ahmed Abul Gheit, a calificat o posibilă decizie americană asupra Ierusalimului ca fiind ‘periculoasă’.

Iordania, gardianul locurilor sfinte musulmane din Ierusalim, a atenţionat şi ea, duminică seara, împotriva ‘unui demers cu consecinţe grave’ şi asupra riscurilor unei ‘escaladări’.

Citeşte şi: Fiul preşedintelui yemenit ucis JURĂ răzbunare: ‘Va fi iadul răsunând în urechile Iranului’

Problema privind posibila mutare a sediului ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim revine în atenţie la fiecare şase luni începând din anul 1995, când a fost adoptată o lege ce impune această mutare, dar care conţine şi o clauză derogatorie prin care preşedinţii pot decide amânarea acestui transfer la fiecare şase luni. Până în prezent toţi preşedinţii SUA au optat pentru o asemenea amânare, inclusiv Trump în iunie, pentru ‘a da o şansă’ păcii, în pofida promisiunii sale din timpul campaniei în favoarea unei mutări a ambasadei americane la Ierusalim. Noua dată limită pentru a reînnoi derogarea pica, teoretic, luni.

‘Preşedintele a fost clar în această problemă de la început: nu se pune problema dacă (ambasada va fi efectiv mutată la Ierusalim), ci când’, a afirmat luni Hogan Gidley, un purtător de cuvânt al Casei Albe, anunţând că decizia lui Donald Trump a fost amânată. ‘Nicio acţiune nu va fi întreprinsă astăzi (luni) asupra derogării şi vom anunţa o decizie în zilele următoare’, a adăugat acesta.

Însă, potrivit mai multor observatori, miliardarul republican este tentat de o a treia cale, care ar putea consta în a respinge un asemenea demers, recunoscând totodată mai mult sau mai puţin oficial Ierusalimul drept capitală a Israelului. El ar putea să-şi anunţe decizia marţi sau miercuri, potrivit unor mass-media şi responsabili americani.

Citeşte şi: Vocea Americii şi Radio Europa Liberă sunt oficial ‘agenţi străini’ în Rusia

Însă, chiar şi această soluţie va fi un casus belli, au atenţionat în ultimele zile liderii palestinieni, care estimează că Ierusalimul de Est, anexat de Israel în 1967, trebuie să fie capitala statului la care ei aspiră şi că statutul oraşului nu poate fi reglementat decât în cadrul unui acord de pace cu israelienii.

Islamiştii din Hamas au ameninţat deja cu ‘o nouă Intifada’, în timp ce pentru ministrul israelian al apărării, Avigdor Lieberman, ‘a apărut o ocazie istorică de a repara o nedreptate’.

Este o dilemă pentru preşedintele SUA, care încearcă să respecte promisiunile candidatului Trump: dacă nu le va respecta, el riscă să submineze eforturile consilierului său Jared Kushner, căruia i-a încredinţat sarcina de a-i reconcilia pe israelieni şi palestinieni. O pace indispensabilă, în ochii ginerelui miliardarului, pentru a aduce stabilitatea în regiune şi a uni israelienii şi ţările arabe împotriva unui duşman comun, Iranul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.