X

Presiunile mari şi-au spus cuvântul. Liderul catalan TEMPORIZEAZĂ declararea independenţei

Preşedintele separatist catalan, Carles Puigdemont, a renunţat marţi seara să declare imediat independenţa regiunii, evocând o “suspendare” în vederea unui dialog şi semănând confuzie în ce priveşte intenţiile sale, notează AFP, potrivit agerpres.

“Guvernul Cataloniei şi eu însumi propunem suspendarea efectelor unei declaraţii de independenţă”, a declarat Carles Puigdemont, fără a fixa un termen precis, într-o alocuţiune istorică în Parlamentul catalan, plasat sub măsuri de înaltă securitate.

Citeşte şi: Puigdemont ridică mingea la fileu Madridului: ‘Ne-am câştigat independenţa, dar vrem un dialog’

Mai înainte, el susţinuse în faţa parlamentarilor că a primit un mandat din partea catalanilor, care s-au exprimat la referendumul interzis din 1 octombrie, “pentru a transforma regiunea într-un stat independent sub forma unei republici”.

Într-o primă reacţie, guvernul spaniol a apreciat că o “declaraţie implicită de independenţă (…) nu este acceptabilă”, conform unui purtător de cuvânt al executivului de la Madrid, citat de AFP.

La celălalt capăt al spectrului politic, Candidatura Unităţii Populare (CUP), partid al stângii radicale care face parte din majoritatea pro-independenţă din parlamentul catalan, a regretat “o ocazie pierdută de a proclama solemn republica”.

“Nu puteţi suspenda o declaraţie care nu a fost făcută”, a apreciat liderul socialist catalan, Miquel Iceta, rezumând neclaritatea intenţiilor lui Puigdemont.

AFP apreciază că, presat din toate părţile, fostul jurnalist, de 54 de ani, a părut să aleagă calea de mijloc: el continuă să vorbească de independenţă electoratului său, dar păstrează o uşă deschisă pentru o soluţie negociată, care se anunţă dificilă. Cu riscul de a dezamăgi o parte a susţinătorilor săi.

La Barcelona, mulţi dintre partizanii independenţei, strânşi cu miile în faţa unui ecran uriaş, nu şi-au ascuns de asemenea decepţia. “Pe fond, suntem mulţumiţi, dar aşteptam mai mult”, a spus, pentru AFP, Pere Valldeneu, 66 ani. “Nu se va întâmpla nimic pentru că Madridul nu va permite”, a adăugat el.

“Este o strategie. Vom urma acelaşi drum cu Slovenia (devenită independentă în 1992) iar statele europene vor trebui să ne recunoască în câteva zile sau săptămâni”, a declarat Maria Falgas, o funcţionară de 50 de ani.

Până în ultimul minut, Madridul şi Europa au cerut liderului separatist să nu ia o decizie “ireversibilă”, amintind că UE nu ar recunoaşte o Catalonie independentă.

Chemarea la dialog a lui Carles Puigdemont riscă să se lovească de fermitatea Madridului, remarcă AFP.

Cu câteva ore înaintea discursului său, vicepremierul spaniol, Soraya Saenz de Santamaria, a declarat că nu există “loc de mediere între legalitate şi ilegalitate, între lege şi nesupunere, între democraţie şi tiranie”.

Asigurând că opţiunea “da” a întrunit peste 90% la scrutinul din 1 octombrie, Carles Puigdemont a subliniat necesitatea imperioasă de a “reduce tensiunile” în regiune şi a denunţat refuzul “radical” al Madridului de a negocia un referendum.

Şedinţa de marţi seara a Parlamentului catalan a început într-o stare de confuzie, întârziată fiind cu o oră ca urmare a contactelor pentru o mediere internaţională, potrivit unui purtător de cuvânt al guvernului catalan.

 

 

Tags: Carles PuigdemontcataloniaindependentamadridSoraya Sáenz de Santamaríaspania
Categorii: Diaspora