Presupus ‘atac acustic’ împotriva unui funcționar american: Autorităţile chineze nu au descoperit ‘niciun indiciu’

Publicat:

Autorităţile chineze au asigurat joi că nu au descoperit ‘niciun indiciu’ care ar permite să explice traumatismul cerebral suferit de un funcţionar american în China, caz ce aminteşte de ‘atacurile acustice’ suferite de diplomaţi americani în Cuba, informează France Presse, potrivit agerpres.

‘China a efectuat o anchetă minuţioasă şi a transmis rezultatele preliminare ale acesteia SUA’, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Lu Kang. ‘Nu am găsit o explicaţie şi niciun indiciu care să conducă la situaţia evocată de Statele Unite’, a adăugat el.


Citește și : Trump anunță că summitul cu Kim Jong Un nu va mai avea loc

Ambasada SUA în China a emis miercuri o alertă pentru a-i avertiza pe rezidenţii americani în legătură cu ‘fenomene auditive sau senzoriale acute şi neobişnuite, însoţite de zgomote anormale sau sunete pătrunzătoare’.

Este vorba de cazul unui funcţionar american la post la Canton (sud), care ‘a simţit recent zgomote şi presiuni subtile, vagi, dar anormale’. El a fost diagnosticat cu un traumatism cranio-cerebral (TCCL).

Incidentul aminteşte de misterioasele ‘atacuri ţintite’ care au afectat între sfârşitul anului 2016 şi vara anului 2017 mai mult de 20 de diplomaţi americani aflaţi la post la Havana.

‘Simptomele medicale’ sunt ‘extrem de similare şi total compatibile cu simptomele medicale care i-au afectat pe americanii care lucrau în Cuba’, a declarat secretarul de stat american Mike Pompeo.

Citește și : Comisia Europeană recomandă închiderea procedurii disciplinare împotriva Franţei pentru deficit excesiv

Aceşti diplomaţi au suferit pierderi de auz, tulburări cognitive, vertij, insomnie sau probleme de vedere. Incidentele au fost descrise uneori ca ‘atacuri acustice’, deşi Departamentul de Stat a fost precaut cu privire la cauze.

Prezent miercuri la Washington, ministrul de externe chinez, Wang Yi, a invocat un ‘caz izolat’, pe care nu doreşte să-l vadă ‘politizat’.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

iPhone 16 nu se vinde atât de bine pe cât ar fi sperat Apple

iPhone 16 nu se vinde atât de bine pe cât ar fi sperat Apple Apple conta pe noile funcții de inteligență artificială pentru a face...

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei Inundații bruște au măturat un sanctuar popular de elefanți din...

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.