X

Presupusul autor al atacului din orașul german Halle s-a filmat şi a difuzat înregistrarea pe internet

Presupusul autor al atentatului de la Halle (estul Germaniei), comis în apropierea unei sinagogi, a filmat el însuşi atacul şi a difuzat înregistrarea pe o platformă internet, a relatat miercuri website-ul SITE, specializat în supravegherea organizaţiilor teroriste, transmite AFP, potrivit agerpres.

În înregistrarea de 35 de minute, acest bărbat se lansează într-o retorică antisemită, afirmând mai ales că ”Holocaustul nu a existat vreodată”.

Citește și : Congresul SUA îl ameninţă pe Erdogan că va plăti ‘foarte scump’ ofensiva lansată în Siria

El consideră că evreii sunt cauza tuturor problemelor, conform SITE, care face o paralelă cu un video similar filmat de autorul atentatului produs în martie la două moschei din oraşul neo-zeelandez Christchurch. Acel atentat, comis de Brenton Tarrant, un simpatizant al extremei drepte australian, s-a soldat cu 51 de morţi şi zeci de răniţi.

Potrivit AFP şi Reuters, platforma internet pe care a fost postată înregistrarea este Twitch, specializată în jocuri video.

”Suntem şocaţi şi întristaţi de tragedia care a avut loc azi în Germania şi adresăm persoanelor afectate cele mai sincere condoleanţe”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Twitch, Brielle Villablanca.

”Twitch are o politică de toleranţă-zero contra conţinutului plin de ură şi orice act de violenţă este tratat extrem de serios. Am acţionat urgent pentru a înlătura acest conţinut şi vom suspenda mereu toate conturile descoperite ce postează şi repostează conţinut legat de acest act odios”, a adăugat Villablanca.

Două persoane au fost ucise şi alte două au fost grav rănite miercuri într-un atac armat la Halle, unul dintre presupuşii autori fiind arestat. Atacul a vizat în principal o sinagogă, în care autorii au încercat să pătrundă şi unde au plasat explozibili, iar apoi un restaurant turc.

Citește și : Marşuri otomane acompaniază la frontieră atacurile din Siria

Ambasadorul SUA la Berlin, Richard Grenell, a scris miercuri seară pe Twitter că 10 cetăţeni americani se aflau în sinagoga din Halle unde a fost comis atacul de miercuri.

Tags: Brielle VillablancaChristchurchHalleinternetTwitch
Categorii: Diaspora