X

Preţul gazelor ar putea scădea sub 10 lei

Preţul gazelor ar putea scădea sub 10 lei

Tariful la gazele naturale ar putea scădea sub 10 lei pentru consumatorii casnici. Declarația a fost făcută de către ministrul Energiei, Victor Parlicov. Oficialul a precizat că tarifele ar putea să scadă până la sfârșitul acestui an, dar lucrurile vor fi mai clare după stabilizarea situației pe piețele internaționale, relatează moldova1.md.

„Treptat, treptat valul acesta de prețuri, panica care a fost pe piețele internaționale treptat, treptat se calmează, intrăm într-o normalitate și eu cred că în acest an vom reveni la un status quo mult mai, cum eram deprinși anterior. Prețuri care sunt sub 10 lei, eu cred că noi încolo ne mișcăm”, a precizat Victor Parlicov.
Citeşte şi: Mihai Popșoi recunoaşte că relaţiile cu Rusia sunt la cel mai jos nivel din istorie – Stiripesurse.md

Ministrul Energiei s-a referit și la alternativele gazului rusesc. Una din ele este și gazul natural lichefiat, pe care Republica Moldova îl importă, în regim de testare, din Statele Unite ale Americii. Primii 2,6 milioane de metri cubi de gaze naturale lichefiate urmează să ajungă în țară. Vasul cu gaze naturale lichefiate a ajuns la terminalul Alexandroupolis din Grecia, dat în exploatare recent.

Preţul gazelor ar putea scădea sub 10 lei

„Noi am fost primii care l-am utilizat pe tot parcursul și chiar dacă noi eram parte formală la acest coridor, Energocom a fost prima companie care a utilizat interconexiunea Bulgaria-Grecia pentru a aduce gaze încoace, revers flow pe Transbalcanic, inclusiv să pompeze gaze în depozitele din Ucraina de Vest”, a explicat ministrul Energiei.

La sfârșitul anului 2024 expiră contractul de tranzit a gazelor rusești prin Ucraina.

Tags: gazeVictor Parlicov
Economie