Preţul la gaze SCADE în toată Europa

Publicat:

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au scăzut joi, cumpărătorii luând în considerare opţiuni pentru menţinerea livrărilor din Rusia fără încălcarea sancţiunilor, transmite Bloomberg, potrivit agerpres.

La Bursa de la Amsterdam, cotaţiile futures la gaze au scăzut cu 6,9%, după două zile de creşteri. Grupul italian Eni SpA se pregăteşte să-şi deschidă un cont în ruble la Gazprombank JSC, ceea ce-i permite în mod potenţial să îndeplinească cerinţele privind plata achiziţiilor în moneda locală a Rusiei, au declarat surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.


Citeşte şi: Fiul lui Benazir Bhutto este noul ministru de externe în Pakistan – Black News

Patru cumpărători europeni au plătit în ruble şi zece şi-au deschis conturi la banca rusească, susţin surse de la Gazprom PJSC.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut ţărilor pe care el le-a calificat drept “neprietenoase”, după invadarea Ucrainei, să implementeze o schemă în cadrul căreia îşi vor deschide un cont la Gazprombank pentru a face plăţi în euro sau dolari pentru importurile de gaze naturale, urmând ca aceste fonduri să fie convertite în ruble ruseşti.

Tensiunile s-au accentuat miercuri, după ce Rusia a oprit livrările de gaze către Polonia şi Bulgaria, deoarece nu au folosit noua procedură de plată. De asemenea, Kremlinul a avertizat că ar putea fi suspendate livrările către alţi cumpărători care nu plătesc în ruble.

Citeşte şi: Flota rusă din Marea Neagră poate încă lovi ţinte din Ucraina – Black News

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat companiile europene că încalcă sancţiunile adoptate de UE împotriva Rusiei dacă acceptă cererea Moscovei de a plăti în ruble gazele furnizate de Gazprom.

”Nu trebuie să dea curs cererilor ruse. Ar fi o încălcare a sancţiunilor şi un risc ridicat pentru companii”, a indicat Ursula von der Leyen.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Generalul Sîrskîi, șeful armatei ucrainene, a dat ordinul acum în cel mai fierbinte punct de pe front

Generalul Sîrskîi, șeful armatei ucrainene, a dat ordinul acum în cel mai fierbinte punct de pe front Comandantul forțelor armate ucrainene, generalul Oleksandr Sîrskîi, a...

Dronă interceptată în apropierea centralei nucleare Kursk, care nu a fost afectată

Dronă interceptată în apropierea centralei nucleare Kursk, care nu a fost afectată Armata rusă a interceptat joi o dronă ucraineană lângă oraşul rus Kurceatov, dar...

NATO va discuta pe 12 octombrie autorizarea atacurilor ucrainene mai adânci în Rusia

NATO va discuta pe 12 octombrie autorizarea atacurilor ucrainene mai adânci în Rusia Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a anunțat că la următoarea reuniune...

Noul şef al NATO, Mark Rutte, a ajuns azi la Kiev

Noul şef al NATO, Mark Rutte, a ajuns azi la Kiev Noul secretar general al NATO, Mark Rutte, a sosit la Kiev joi, la nici...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.