Preţul petrolului este la minimul ultimelor 10 luni, pe fondul speculaţiilor privind majorarea producţiei OPEC

Publicat:

Cotaţia petrolului şi-a continuat luni tendinţa de scădere pe fondul speculaţiilor că Arabia Saudită şi alte state membre OPEC discută o majorare a producţiei de petrol, acesta adăugându-se informaţiilor potrivit cărora China şi-a înăsprit restricţiile sanitare, ceea ce afectează perspectivele privind cererea mondială de ţiţei, transmite Bloomberg, potrivit agerpres

În jurul orei 15:45 GMT, cotaţia barilului de ţiţei Brent cu livrare în luna ianuarie era în scădere cu 5,48%, până la 82,84 dolari, cel mai redus nivel înregistrat după luna ianuarie, în timp ce referinţa americană, WTI, cu livrare în luna decembrie, a pierdut 5,66%, până la 75,55 dolari.


Citește și: Coreea de Nord regretă ‘atitudinea deplorabilă’ a şefului ONU după tirul unei rachete balistice

Tendinţa de scădere s-a accelerat după ce Wall Street Journal a dezvăluit că statele membre OPEC+ analizează o majorare a producţiei cu 500.000 de barili pe zi, înainte de intrarea în vigoare a embargoului UE care vizează importurile de petrol rusesc. Dacă se va confirma, această majorare a producţiei vine într-un moment în care sentimentul pe piaţă s-a schimbat.

China a anunţat duminică primul deces din cauza Covid-19 începând din luna mai, ceea ce a generat îngrijorări cu privire la un nou val de restricţii în cel mai mare importator mondial de petrol.

În prezent, cotaţia barilul de petrol a pierdut toate câştigurile pe care le-a înregistrat la începutul acestui trimestru, când Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii, printre care şi Rusia, au căzut de acord să îşi reducă producţia cu două milioane de barili pe zi. Un iminent embargou al Uniunii Europene cu privire la livrările de petrol rusesc pe mare, precum şi planul G7 de a impune un plafon de preţ pentru petrolului rusesc afectează previziunile.

Analiştii de la Goldman Sachs şi-au redus estimările privind preţul ţiţeiului Brent la finele acestui an cu 10 dolari, până la 100 de dolari per baril. La rândul lor, analiştii de la UBS estimează că rezervele de petrol ar urma să se reducă la finalul anului odată cu scăderea producţiei OPEC+, limitarea exporturilor ruseşti şi sfârşitul utilizării rezervelor strategice americane.

Citește și: UE organizează o reuniune de urgenţă cu Serbia şi Kosovo, pe fondul tensionării relaţiilor între acestea

Rămâne de văzut cum va reacţiona OPEC+ la această reducere a preţurilor. Alianţa marilor exportatori de petrol se va reuni la Viena la începutul lunii decembrie, mai scrie Bloomberg.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Șeful Marelui Stat Major, în vizită la mai multe unități militare din municipiul Ungheni și Bălți

Șeful Marelui Stat Major, în vizită la mai multe unități militare din municipiul Ungheni și Bălți Șeful Marelui Stat Major, generalul Eugen Ohladciuc, a vizitat...

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu ‘capitulare’ Kievului

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu 'capitulare' Kievului Rusia este gata să ia în considerare...

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava Un atac cu rachete al forţelor armate ruse...

Wizz Air va lansa alte trei curse aeriene din Chișinău

Wizz Air va lansa alte trei curse aeriene din Chișinău Compania Wizz Air a anunțat că va lansa alte trei curse aeriene. Astfel, din toamnă,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.