X

Preţurile de producţie din Germania înregistrează cea mai redusă creştere din ultimii doi ani

Preţurile de producţie în Germania au înregistrat în aprilie cel mai lent ritm anual de creştere din ultimii doi ani, conform datelor publicate vineri, un semn că inflaţia s-ar putea atenua şi mai mult în cea mai mare economie europeană, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Potrivit cifrelor publicate de Oficiul federal de statistică (Destatis), preţurile de producţie ale produselor industriale au crescut cu 4,1% în aprilie, faţă de perioada similară din 2022, după un avans de 6,7% în martie, în timp ce analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la o expansiune anuală de 4% în aprilie.

Citeşte şi: Un om de afaceri grec a fost arestat de FBI pentru transfer de tehnologie către ruși – Black News

“Aceste date reflectă probabil o situaţie economică uşor îmbunătăţită, dar un factor ar putea fi şi efectele secundare”, a apreciat Jens-Oliver Niklash, economist la banca germană LBBW, referindu-se la creşterea preţurilor de către producători, ca răspuns la costurile mai ridicate de producţie.

Datele privind preţurile de producţie sunt un indicator al modului în care vor evalua preţurile de consum. Pentru economistul LBBW, tendinţa descendentă a preţurilor de producţie arată că inflaţia ar putea scădea.

Citeşte şi: De câți bani e nevoie pentru ca cineva să fie considerat bogat – Black News

Creşterea preţurilor de producţie a atins nivelul de vârf de 45,8% în august 2022 şi s-a atenuat consecutiv, timp de şapte luni, în urma scăderii preţurilor la energie, care în aprilie erau cu doar 2,8% mai ridicate decât în perioada similară din 2022.

Preţurile bunurilor de capital au fost unul dintre principalele motive ale creşterii preţurilor de producţie în aprilie, înregistrând un avans de 6,8% faţă de perioada similară din 2022.

Tags: germaniaJens-Oliver NiklashLBBWOficiul Federal de Statistică (Destatis)
Categorii: Știrile zilei