Prețurile imobiliare din Chișinău continuă să crească: aproape 1.400 de euro pe metru pătrat

Prețurile imobiliare din Chișinău continuă să crească: aproape 1.400 de euro pe metru pătrat

La finalul trimestrului al treilea din 2024, prețurile imobilelor rezidențiale din municipiul Chișinău au înregistrat o creștere ușoară față de trimestrul precedent, conform datelor furnizate de Banca Națională a Moldovei (BNM). Indicele prețurilor la bunurile imobile rezidențiale (RPPI) a ajuns la 166,6%, în creștere cu 0,4% față de trimestrul al doilea și cu 18,5% față de aceeași perioadă a anului 2023, potrivit Mold-street.

Prețurile de ofertă pe piața primară au rămas relativ stabile, înregistrând un indice RPPI de 175,9%, însă au crescut cu 18,8% față de anul trecut. Pe piața secundară, indicele RPPI a ajuns la 160,6%, în creștere cu 0,5% față de trimestrul al doilea și cu 18,4% față de anul trecut.

Agențiile imobiliare au raportat o majorare semnificativă a prețurilor, între 10 și 20%, pentru apartamentele din Chișinău în primele nouă luni ale anului 2024. Potrivit agenției Acces Imobil, prețul mediu al unui metru pătrat a ajuns la circa 1.370 de euro, față de 1.070 de euro anul trecut.

Specialiștii estimează că această creștere se datorează ofertei reduse de apartamente pe piața imobiliară din capitală. BNM subliniază că indicele RPPI este un indicator esențial pentru analiza pieței imobiliare și pentru evaluarea riscurilor economice și financiare asociate acesteia.

Tags: chisinauimobiliarepreţurile
Economie