Prețurile produselor alimentare au crescut în august, scad estimările privind recolta de cereale

Publicat:

Prețurile alimentelor au crescut în august, după două luni consecutive de scădere, impulsionate de creșteri puternice ale zahărului, uleiurilor vegetale și ale unor cereale, a anunțat joi Food and Agriculture Organization (FAO) a Organizației Națiunilor Unite, citată de Reuters, potrivit  mediafax.

Organizația, cu sediul la Roma, a spus într-un comunicat că recoltele mondiale de cereale vor ajunge la aproape 2,788 miliarde de tone în 2021, în scădere față de estimarea sa anterioară de 2,817 miliarde tone, dar totuși în creștere față de nivelurile din 2020.


Citește și : Liz Cheney va conduce investigaţia privind asaltul Capitolului

Indicele FAO al prețurilor la alimente, care urmărește prețurile celor mai tranzacționate produse alimentare la nivel mondial, a avut în medie 127,4 puncte luna trecută, comparativ cu 123,5 în iulie.

Față de august 2020, prețurile au crescut cu 32,9%.

Indicele FAO al prețurilor cerealelor a fost cu 3,4% mai ridicat în august față de luna precedentă, cu estmări în scădere ale recoltelor în mai multe țări exportatoare majore.

Prețurile pentru porumb și orez au scăzut.

Indicele prețului zahărului a crescut cu 9,6% față de luna iulie, impulsionat de îngrijorările legate de deteriorarea culturilor din Brazilia, cel mai mare exportator de zahăr din lume, din cauza înghețului. Perspectivele bune de producție din India și Uniunea Europeană au contribuit la atenuarea acestor îngrijorări, într-o anumită măsură. Prețurile uleiului vegetal au crescut cu 6,7%, prețurile uleiului de palmier atingând maximele istorice din cauza îngrijorărilor cu privire la nivelurile de producție și la reducerile de stocuri din Malaezia. Cotațiile pentru uleiul de rapiță și uleiul de floarea soarelui au crescut, de asemenea.

Prețurile cărnii au crescut ușor în august, întrucât achizițiile puternice din China au susținut prețurile cărnii de ovine și bovine și cererea solidă de import din Asia de Est și Orientul Mijlociu a ridicat prețurile păsărilor, a spus FAO.

Citește și : Talibanii au defilat cu armele abandonate de americani şi pregătesc formarea guvernului de la Kabul

Indicele prețurilor lactatelor a fost ușor mai mic în cursul lunii.

Dintre cerealele majore, prognoza pentru producția de grâu a înregistrat cea mai mare revizuire descendentă – în scădere cu 15,2 milioane tone din iulie la 769,5 milioane tone – datorită în principal condițiilor meteorologice nefavorabile din Statele Unite, Canada, Kazahstan și Rusia.

Prognoza pentru utilizarea cerealelor mondiale în 2021/22 a fost redusă cu 1,7 milioane tone din iulie la 2,809 miliarde tone, cu 1,4% mai mare decât în ​​2020/21.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.