StiripesurseȘtirile zileiPrevenirea femicidului începe cu schimbarea normelor sociale în raport cu femeile,...

Prevenirea femicidului începe cu schimbarea normelor sociale în raport cu femeile, experți

Publicat:

Prevenirea femicidului, una dintre formele extreme de violență bazate pe gen, trebuie să pornească de la schimbarea actualelor norme sociale discriminatorii față de femei. De această părere sunt experții internaționali, participanți la o conferință din Chișinău. Aceștia evidențiază rolul educației, de la cea timpurie la programe universitare în drept, pentru a pregăti viitori specialiști în Moldova, astfel încât aceștia să poată proteja victimele și să-i pedepsească pe agresori în mod corespunzător, transmite IPN.

Reprezentanta UN Women în Moldova, Dominika Stojanoska, a declarat că prevenirea primară a violenței bazate pe gen împotriva fetelor și femeilor, inclusiv a femicidului, se axează pe schimbarea atitudinilor și comportamentelor atât ale femeilor, precum și ale bărbaților și băieților. În opinia expertei, sunt necesare cursuri specializate la universități din Moldova, pentru a pregăti viitori  judecători, procurori și avocați să înțeleagă ce stă la baza violenței bazate pe gen.

Potrivit statisticilor mondiale realizate pentru anul trecut, în medie 137 de femei în lume sunt ucise zilnic de partener sau alți membri ai familiei. Dominika Stojanoska a precizat că, în spatele acestor cifre, se află norme sociale și stereotipuri, din cauza cărora femeia este subordonată bărbatului. Experta afirmă că o provocare suplimentară este utilizarea de tehnologii informaționale și a instrumentelor digitale, care au exacerbat violența împotriva femeilor și au adus la noi forme de violență.

Citește și: O femeie de 75 de ani – violată sistematic de vecin. Agresorul – condamnat

Șefa Secției Cooperare pentru Dezvoltare la Ambasada Suediei, Maria Tropp, a menționat că prevenirea femicidului implică schimbarea normelor sociale, care perpetuează discriminarea față de fete și femei, precum și include educarea copiilor și tinerilor, pentru a cultiva egalitatea, empatia și respectul.


Citeşte şi:  Antreprenorii pot depune dosarul de aplicare la primul Mecanism de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare

Șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Falk Lange, a declarat că Moldova a parcurs un drum lung nu doar în ceea ce privește ratificarea Convenției de la Istanbul, în anul 2021, dar și adoptarea mai multor amendamente legislative, integrarea cadrului Convenției în legislația națională, precum și introducerea noțiunii de femicid în legislație. „Noi suntem gata, la Consiliul Europei, împreună cu toți partenerii care s-au adunat aici, să contribuim în continuare la consolidare a răspunsului statului și la asigurarea unei protecții eficiente a victimelor”, a spus Falk Lange.

Conferința națională „Convenția de la Istanbul în acțiune: prevenirea femicidului, protecția victimelor și urmărirea în justiție a agresorilor” a fost organizată de Centrul de Drept al Femeilor, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova, cu sprijinul Consiliului Europei și al Guvernului Suediei. Acțiunea face parte din campania internațională „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”.

În Moldova, femicidul se pedepsește cu detenție de până la 12 ani. O lege în acest sens a fost adoptată astă-vară de Parlament. Iar Italia, în aceste zile, a introdus legea conform căreia uciderea unei femei este pedepsită cu închisoare pe viață. Italia a devenit astfel prima țară europeană care aplică pedeapsa maximă pentru femicid.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

vMai mult de jumătate dintre statele membre ale OCDE vor să crească vârsta de pensionare

Mai mult de jumătate dintre statele membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) intenționează să crească vârsta de pensionare, ca soluție în...

Carburanții se ieftinesc la sfârșit de toamnă. Prețurile au căzut cu 2% într-o săptămână

Carburanții s-au ieftinit cu 2% săptămâna aceasta, după o lună de scumpiri, cauzate de sancțiunile internaționale impuse de SUA companiilor ruse petroliere. Agenția Naționala...

The Telegraph: Trump se pregătește să recunoască Crimeea și celelalte teritorii ucrainene ocupate ca fiind parte din Rusia

Statele Unite sunt pregătite să recunoască Crimeea și celelalte teritorii ucrainene ocupate ca fiind parte din Rusia, pentru a obţine acordul de pace. Ideea lui...

Curtea de Conturi: Bunurile culturale și fondurile publice ale muzeelor, gestionate cu neconformități

Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a examinat astăzi, 24 noiembrie, Raportul de audit privind utilizarea mijloacelor financiare alocate în anii 2023–2024 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.