Prezenţa la vot la alegerile din R.Moldova a fost de 48,41%

Publicat:

Prezenţa la vot la alegerile parlamentare anticipate organizate duminică în Republica Moldova a fost de 48,41% din totalul alegătorilor înscrişi în listele electorale, a anunţat, luni, într-un briefing de presă, preşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Dorin Cimil, transmite agerpres.

Potrivit acestuia, ultimele secţii de votare, cele din Statele Unite ale Americii şi Canada, s-au închis luni dimineaţă, iar în urma centralizării datelor din toate cele 2.150 de secţii de votare la urne s-au prezentat în total 1.477.574 alegători, în condiţiile în care în listele permanente erau înscrişi 3.282.837 cetăţeni cu drept de vot.


Citește și: UEFA a eşuat în ceea ce priveşte gestionarea situaţiei legate de pandemie, avertizează un expert german

Cea mai mare prezenţă la urne, 33,16%, s-a înregistrat în rândul alegătorilor cu vârsta cuprinsă între 56 şi 70 ani, urmaţi fiind de cei cu vârste între 41 şi 55 de ani (24,70%) şi de cei cu vârste între 26 şi 40 de ani (23,70%). Cei mai puţini interesaţi au fost tinerii de până în 25 de ani, care s-au prezentat la urne în procent de 7,36%.

Rezultatele cvasidefinitive prezentate de CEC, după numărarea voturilor din 99,91% dintre secţiile de votare, arată că principalul partid proeuropean din Republica Moldova, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), al preşedintelui Maia Sandu, a câştigat detaşat alegerile parlamentare anticipate.

Astfel, în urma numărării voturilor din 2.148 din totalul celor 2.150 de secţii de votare, PAS a înregistrat un procent de 52,72% din voturi, depăşind astfel categoric principala formaţiune politică de stânga, Blocul Electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor (BECS), care a fost votată de doar 27,23% din electorat.

Datele CEC arată că Partidul Politic “Şor” (PPŞ) a beneficiat de susţinerea a 5,75% dintre alegători, acesta fiind urmat de Blocul Electoral “Renato Usatîi”, cu 4,1% din voturile alegătorilor.

Citește și: Partidul lui Maia Sandu a câștigat categoric alegerile din Republica Moldova

Pe următoarele locuri se află Partidul Politic Platforma Demnitate şi Adevăr, cu 2,33% din voturi, şi Partidul Democrat din Moldova, cu 1,81%.

În condiţiile în care pragul electoral este de 5% pentru partidele politice şi 7% pentru alianţele electorale, în noul legislativ din Republica Moldova acced doar trei formaţiuni politice, PAS, BECS şi PPS, urmând ca partidul preşedintelui Maia Sandu să aibă o majoritate covârşitoare. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.