Prezenţa “specialiştilor ruşi” în Venezuela are loc în baza unui acord de cooperare tehnico-militară (Zaharova)

Publicat:

Prezenţa “specialiştilor ruşi” în Venezuela are loc în baza unui acord de cooperare tehnico-militară între cele două ţări, a declarat marţi purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Federaţiei Ruse, Maria Zaharova, informează Reuters şi RIA Novosti, potrivit Agerpres.

“Prezenţa specialiştilor ruşi pe teritoriul Venezuelei este reglementată de acordul dintre guvernul Federaţiei Rusă şi cel al Venezuelei privind cooperarea tehnico-militară, semnat în mai 2011 şi care a trecut prin toate procedurile de ratificare ale ambelor state”, a subliniat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse.


Citește și : Noi incendii de vegetație în Portugalia din cauza creşterii temperaturilor

Potrivit Mariei Zaharova, declaraţia Organizaţiei Statelor Americane, care a acuzat Federaţia Rusă de intervenţie militară în Venezuela şi de încălcarea suveranităţii acesteia, este “angajată politic”, cele două ţări cooperând strict în cadru legal.

“Nu este necesară o aprobare suplimentară din partea Adunării Naţionale a Venezuelei pentru paşii în vederea dezvoltării cooperării tehnico-militare, întreprinşi în cadrul respectivului acord”, a mai susţinut aceasta.

Două avioane ruseşti transportând circa 100 de militari şi 35 de tone de echipamente au sosit duminică la Caracas “în cadrul cooperării tehnice şi militare cu Venezuela”. Un oficial venezuelean a declarat pentru Associated Press, sub rezerva anonimatului, că militarii ruşi au sosit la Caracas pentru probleme legate de mentenanţa echipamentelor livrate de Rusia Venezuelei, precum şi pentru a discuta chestiuni legate de instruirea (militarilor venezueleni) şi strategie.

În grava criză economică şi politică pe care o traversează, Venezuela este sprijinită de Rusia şi China, principalii creditori ai guvernului lui Nicolas Maduro.

Citește și : OMS: 900.000 de doze de vaccin împotriva holerei, în drum spre Mozambic

Peste 50 de ţări din întreaga lume l-au recunoscut ca lider legitim al Venezuelei pe şeful Adunării Naţionale (parlament), opozantul Juan Guaido, care s-a autoproclamat preşedinte interimar la 23 ianuarie, cu intenţia de a organiza un nou scrutin, calificându-l pe Nicolas Maduro drept ‘uzurpator’.

De la sosirea la putere a fostului preşedintele venezuelean Hugo Chavez, la începutul anilor 2000, Rusia şi-a întărit cooperarea militară cu Venezuela prin trimiterea de personal şi echipamente.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Republica Moldova ar putea produce energie electrică pentru Ucraina

Republica Moldova ar putea produce energie electrică pentru Ucraina Republica Moldova ar putea produce energie electrică pentru Ucraina în schimbul gazului furnizat de partea ucraineană,...

Proiectul R. Moldova la Mecanismul pentru Interconectarea Europei a fost acceptat

Proiectul R. Moldova la Mecanismul pentru Interconectarea Europei a fost acceptat Proiectul Republicii Moldova, care a fost depus împreună cu colegii din România și din...

Bani din fondul de urgență pentru susținerea populației pe timp de caniculă

Bani din fondul de urgență pentru susținerea populației pe timp de caniculă Guvernul a dispus alocarea banilor din Fondul de Urgență pentru susținerea populației...

Moldovenii sunt îndemnați să economisească energia electrică

Moldovenii sunt îndemnați să economisească energia electrică   Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică îndeamnă consumatorii să economisească energia electrică pe timp de caniculă. Citește și:...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.