Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, a adresat un mesaj de felicitare poporului român cu ocazia Zilei Naţionale a României

Publicat:

Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, a adresat vineri, cu prilejul Zilei Naţionale a României, un mesaj de felicitare poporului român şi a mulţumit României pentru sprijinul continuu oferit Republicii Moldova, informează un comunicat de presă al guvernului de la Chişinău, transmite agerpres .

‘Vreau să aduc tuturor românilor felicitări cordiale şi urări de pace, bunăstare şi prosperitate continuă, atât din partea Guvernului Republicii Moldova, cât şi al meu personal’, a menţionat Pavel Filip, în cadrul recepţiei organizate la Chişinău cu ocazia Zilei Naţionale a României.


Potrivit comunicatului, şeful executivului de la Chişinău a exprimat gratitudine pentru suportul necondiţionat acordat de România Republicii Moldova, el menţionând transmiterea microbuzelor şcolare, renovarea grădiniţelor, restaurarea obiectivelor culturale, şi amintind şi despre cei patru eroi români care şi-au pierdut viaţa în tragicul accident de la Haragâş. ‘Atunci când Republica Moldova s-a simţit mai greu, atunci când au fost blocate finanţările din exterior, România a fost acea ţară care ne-a acordat un împrumut de 150 de milioane de euro’, a mai spus Pavel Filip.

Citește și : Recunoașterea de către SUA a Ierusalimului drept capitală a Israelului poate avea efecte distrugătoare (Mahmoud Abbas)

Totodată, menţionează sursa citată, prim-ministrul Filip a subliniat că evenimentele care au avut loc pe parcursul acestui an au contribuit la aprofundarea relaţiilor de prietenie şi colaborare dintre Republica Moldova şi România. În context, a fost menţionat mesajul puternic şi pozitiv în susţinerea Republicii Moldova transmis de către România în marja Summitului Parteneriatului Estic. Pavel Filip a dat asigurări că autorităţile de la Chişinău vor rămâne concentrate pe implementarea reformelor pentru atingerea obiectivului de integrare europeană.

La rândul său, mai arată comunicatul, ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă, a calificat relaţiile moldo-române drept speciale şi a subliniat că România va sprijini în continuare Republica Moldova. ‘Politica noastră este să multiplicăm şi să consolidăm progresele obţinute până în prezent, să încurajăm reformele structurale, să contribuim la întărirea instituţiilor, astfel încât toate acestea să genereze stabilitate şi prosperitate pentru cetăţenii Republicii Moldova’, a subliniat Daniel Ioniţă, potrivit comunicatului guvernului de la Chişinău.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.