X

Prim-ministrul thailandez: 27 de morţi, inclusiv autorul, într-un atac armat ‘fără precedent’ în ţară

Atacul armat comis de un soldat în nord-estul ţării a făcut 27 de morţi, inclusiv autorul, a anunţat duminică prim-ministrul thailandez Prayut Chan-o-cha, notând că este vorba despre un eveniment “fără precedent” în ţară, relatează France Presse şi DPA, scrie agerpres.

“Este ceva fără precedent în Thailanda şi vreau să fie prima şi ultima dată când se întâmplă aşa ceva”, a declarat el într-o conferinţă de presă la spitalul din Nakhon Ratchasima, unde au fost evacuate victimele masacrului comis într-un centru comercial din acest oraş, situat în nord-estul ţării şi de asemenea cunoscut sub numele de Korat. El a adăugat că motivaţiile criminalului au fost “personale”, legate de un conflict cu comandantul său privind “vânzarea unei case”.

Citește și : Militarul thailandez care a ucis zeci de persoane într-un mall ‘a fost împuşcat mortal’ de forţele de securitate

În acest briefing de presă, prim-ministrul a confirmat că soldatul thailandez a ucis 26 de persoane şi a rănit alte 57 în atacul armat înainte de a fi el însuşi împuşcat mortal duminică de forţele de securitate.

El a mai spus că victimele nu vor trebui să plătească facturile spitalului pentru rănile suferite în atac, toate costurile urmând a fi suportate de guvern.

Tags: atacNakhon RatchasimaPrayut Chan-O-ChaThailanda
Categorii: Știrile zilei