Prim-vicepreşedintele Amrullah Saleh transmite că este ‘preşedintele interimar legitim’ al Afganistanului şi îndeamnă la rezistenţă împotriva talibanilor

Publicat:

Prim-vicepreşedintele afgan Amrullah Saleh a transmis marţi că se află în Afganistan şi că este ‘preşedintele interimar legitim’ după ce preşedintele Ashraf Ghani a fugit din ţară în timp ce talibanii cucereau capitala Kabul, informează Reuters, potrivit agerpres

‘Conform Constituţiei afgane, în caz de absenţă, fugă, demisie sau moarte a preşedintelui, prim-vicepreşedintele devine preşedinte interimar. Mă aflu în prezent în ţara mea şi sunt preşedintele legitim interimar. Fac apel la toţi liderii politici pentru a obţine sprijinul lor şi consensul’, a scris el în limba engleză pe contul de Twitter.


Citește și : Pompierii greci se chinuie să lichideze un incendiu care bate la porţile Atenei

Într-o serie de mesaje postate marţi, Saleh a afirmat că este ‘inutil’ să se contrazică cu preşedintele american Joe Biden, care a decis retragerea trupelor SUA. Spre deosebire de SUA şi NATO, ‘noi nu ne-am pierdut curajul şi vedem oportunităţi imense înaintea noastră. Avertismentele inutile s-au încheiat. Alăturaţi-vă rezistenţei’, a îndemnat el.

Potrivit AFP, Saleh, inamic jurat al talibanilor, s-a retras în ultima regiune care nu se află încă în mâinile insurgenţilor, valea Panshir, la nord-est de Kabul.

Saleh le-a cerut afganilor să demonstreze că ţara lor ‘nu este Vietnam şi că talibanii nu sunt nici departe Vietcong’.

El a spus că ‘nu-l va trăda niciodată’ pe Ahmad Shah Massoud, liderul Alianţei Nordului al mujahedinilor, asasinat de doi membri ai Al-Qaida cu puţin înainte de atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001.

‘Nu voi dezamăgi niciodată milioanele de persoane care m-au ascultat. Nu voi fi niciodată sub acelaşi acoperiş cu talibanii. Niciodată’, a transmis el pe aceeaşi reţea duminică, cu puţin înainte de a intra în clandestinitate.

A doua zi au apărut pe reţelele sociale imagini cu el şi cu Ahmad Massoud, fiul lui Ahmed Shah Massoud, împreună în valea Panshir, la marginea masivului Hindu Kush.

Ahmad Massoud a anunţat luni într-un articol publicat în revista franceză ‘La Regle du jeu’ că va opune rezistenţă talibanilor şi va continua lupta pentru libertate a tatălui său, un erou al opoziţiei faţă de ocupaţia sovietică.

Cei doi par să pună bazele unei rebeliuni împotriva noului regim, bărbaţi înarmaţi începând deja să se grupeze în Panshir.
Această vale, greu accesibilă, nu a căzut niciodată în mâinile talibanilor în timpul războiului civil din anii 1990, nici un deceniu mai devreme în cele ale sovieticilor.

Saleh, originar din Panshir, a luptat alături de comandantul Massoud în anii 1990 şi a servit apoi în guvernul acestuia, înainte ca talibanii să-l răstoarne în 1996 şi să preia puterea, instaurând un regim fundamentalist.

El a povestit că talibanii i-au torturat ulterior sora pentru a-l face să iasă din ascunzătoare.

După atentatele de la 11 septembrie 2001 din SUA, la două zile după asasinarea comandantului Massoud, Saleh a devenit o importantă sursă de informaţii pentru CIA.

Citește și : Şeful talibanilor impune ORDINEA şi DISCIPLINA la Kabul! Ordinul dat este clar

Aceasta a făcut ca, după căderea talibanilor, să preia între 2004 şi 2010 şefia Direcţiei naţionale de securitate (NDS), serviciul afgan de informaţii.

În această funcţie, şi-a creat o vastă reţea de informatori şi spioni printre talibani, dar şi în Pakistan, unde îşi aveau baza cei mai mulţi dintre liderii lor.

După ce în 2010 a fost îndepărtat din fruntea NDS, în urma unui atentat împotriva unei conferinţe de pace la Kabul, a revenit în graţii în 2018, ocupând timp de câteva luni funcţia de ministru de interne, după ce a încheiat o alianţă cu preşedintele Ashraf Ghani, iar în urma alegerilor prezidenţiale din 2019 a devenit prim-vicepreşedinte. Saleh a scăpat cu viaţă din mai multe atentate comise de talibani, ultima dată în septembrie 2020.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

Lavrov, despre alegerile din Franța: ‘Acest lucru nu aminteşte prea mult de o democraţie’

Lavrov, despre alegerile din Franța: 'Acest lucru nu aminteşte prea mult de o democraţie' Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat că alegerile legislative...

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev Kievul a reușit să restabilească două treimi din capacitatea sa...

Alegeri în Franța: Ce soluții are Macron pentru a ieși din blocaj și a forma un guvern funcțional

Alegeri în Franța: Ce soluții are Macron pentru a ieși din blocaj și a forma un guvern funcțional Astăzi are loc al doilea tur al...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.