Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, primit cu ostilitate în Ungaria (presă)

Publicat:

Presa locală ungară şi mai multe persoane neidentificate l-au intimidat pe prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, în timpul vizitei efectuate de acesta în Ungaria săptămâna trecută, scrie vineri ziarul olandez De Telegraaf, citat de Reuters, potrivit Agerpres.

Timmermans, care este şi candidatul socialiştilor europeni pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene, fiind în acelaşi timp dispreţuit de partidele naţionaliste din estul Europei, inclusiv din Ungaria, a fost hărţuit pe parcursul întregii sale vizite în această ţară de ziarişti ostili, care au reuşit cumva să-i afle programul, chiar şi acele activităţi ce nu au fost anunţate public, a adăugat publicaţia.


Citește și : Un înalt oficial european cere opoziţiei din Muntenegru să pună capăt boicotului parlamentar

Printre sarcinile sale ca prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene se numără şi cele legate de respectarea statului de drept, subiect de fricţiune între executivul comunitar şi liderii ungari sau polonezi. Timmermans este văzut drept promotorul iniţiativei prin care să fie tăiate fondurile europene acelor state ale UE despre care Comisia Europeană consideră că încalcă statul de drept.

Potrivit responsabilului pentru comunicare al Partidului Socialist ungar (de opoziţie), Balazs Lang, Timmermans s-a văzut confruntat cu ”propagandişti ostili”, care l-au întâmpinat aproape la fiecare oprire pe parcursul vizitei sale, el venind în Ungaria pentru a-şi manifesta sprijinul faţă de socialiştii ungari în perspectiva alegerilor europarlamentare.

Un clip video cu o astfel de confruntare a apărut pe YouTube şi îl arată pe un reporter ungar în timp ce-l acuză pe Timmermans că doreşte să aducă refugiaţi în Ungaria. Când Timmermans a încercat să-i vorbească, a fost frecvent întrerupt sau i s-a spus că este un mincinos.

Citește și : China se opune unei intrări cu forţa a ‘pretinsului ajutor umanitar’ american în Venezuela

Potrivit publicaţiei De Telegraaf, Timmermans a afirmat apoi că ”ar fi trebuit să se aştepte la o asemenea ostilitate din partea partidului de guvernământ (Fidesz-ul premierului conservator Viktor Orban – n.red.) şi presei care-l susţine”. ”Este însă nefiresc să se întâmple un asemenea lucru într-un stat membru UE”, a completat el, conform aceluiaşi ziar.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.