Prima amendă în Danemarca pentru portul vălului islamic

Poliţia daneză a aplicat vineri prima amendă pentru portul în public al vălului islamic integral, niqab, relatează presa locală, preluată de AFP, potrivit agerpres.

De la 1 august, în Danemarca este interzisă purtarea niqab-ului sau a altor accesorii care maschează faţa, iar nerespectarea acestei prevederi legale se sancţionează cu amenzi de până la 10.000 de coroane (1340 de euro).

Citește și : Gaza: Un palestinian a fost ucis și peste 200 răniți în urma ciocnirilor cu armata israeliană

Poliţiştii au fost chemaţi vineri într-un centru comercial din Horsholm, în nord-estul ţării, unde o femeie de 28 de ani, care purta niqab, s-a luptat cu altă femeie, care a încercat să îi smulgă vălul, a relata un oficial al poliţiei, David Borchersen, agenţiei de presă Ritzau, preluată de AFP. La sosirea forţelor de ordine, victima agresiunii îşi pusese niqab-ul la loc. Poliţiştii au fotografiat-o şi au obţinut înregistrări ale incidentului de la camerele video de securitate.

Purtătoarea de niqab a fost informată că va fi amendată cu 1000 de coroane (134 de euro) şi că trebuie să aleagă: ori îşi scoate vălul, ori părăseşte spaţiul public. Femeia a ales să plece, a precizat Borchersen.

Citește și : Întâlnire Macron-May la Fortul Brégançon, pe Coasta de Azur

AFP reaminteşte că restricţii asemănătoare celor din Danemarca privind vestimentaţia tradiţională islamică sunt deja în vigoare în Austria, Belgia, Franţa şi Germania. Susţinătorii interdicţiilor argumentează că astfel se promovează integrarea în societate a imigranţilor musulmani, în timp ce apărătorii drepturilor omului consideră că măsurile încalcă drepturile respective.

This post was last modified on 04/08/2018 08:07 08:07

Tags: danemarcaniqabpolitia
Categorii: Diaspora