Prima Doamnă a Americii vine în România

Publicat:

Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, va întreprinde o vizită în România şi Slovacia în perioada 5-9 mai pentru a se întâlni cu membri ai personalului militar şi diplomatic american, cu refugiaţi ucraineni, lucrători umanitari şi profesori, a informat luni biroul Primei Doamne, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Duminică, sărbătorită în Statele Unite ca Ziua Mamei, Jill Biden se va întâlni cu mame şi copii ucraineni care au fost forţaţi să-şi părăsească căminele din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei, a indicat sursa citată.


Citeşte şi: Biden ar putea fi AUTORIZAT să folosească armata SUA pentru a apăra integritatea teritorială a Ucrainei – Black News

Soţia preşedintelui Joe Biden se va întâlni la 6 mai cu militari americani de la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, după care se va îndrepta spre Bucureşti, unde va avea întâlniri cu oficiali ai guvernului român, cu membri ai ambasadei Statelor Unite, cu lucrători umanitari şi cu profesori care lucrează cu copii ucraineni refugiaţi.

Călătoria Primei Doamne va mai include vizite în oraşele slovace Bratislava, Kosice şi Vysne Nemecke, unde Jill Biden se va întâlni cu oficiali guvernamentali, cu refugiaţi şi lucrători umanitari, a indicat biroul său.

Vizita lui Jill Biden constituie cel mai recent semnal de sprijin din partea unor reprezentanţi americani de rang înalt în favoarea Ucrainei şi a ţărilor vecine care ajută refugiaţi ucraineni.

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor a Senatului SUA, Nancy Pelosi, s-a întâlnit duminică la Kiev cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu prilejul unei vizite neanunţate.

Citeşte şi: CÂRTIŢA! Ruşii infiltraseră un spion în sânul Statului Major al armatei ucrainene – Black News

Jill Biden a fost la rândul său implicată îndeaproape în aceste demersuri. În martie, ea a lucrat împreună cu soţia preşedintelui polonez, Agata Kornhauser-Duda, pentru a accelera oferirea de asistenţă medicală refugiaţilor în criza declanşată de invazia rusă, menţionează Reuters.

Până la 27 aprilie, mai mult de 3 milioane de ucraineni au trecut graniţa în Polonia, în jur de 817.000 în România şi aproape 372.000 în Slovacia, dintr-un total de aproape 5,5 milioane de refugiaţi, conform datelor ONU. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zelenski cere arme cu rază lungă de acţiune după un atac masiv cu drone şi rachete al Rusiei

Zelenski cere arme cu rază lungă de acţiune după un atac masiv cu drone şi rachete al Rusiei Ucraina are nevoie de arme cu rază...

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus La sfârșitul lunii iunie, Tribunalul Regional Minsk l-a condamnat la moarte pe...

Franța a interzis jurnaliștilor și fizioterapeuților din Rusia și Belarus să participe la Jocurile Olimpice

Franța a interzis jurnaliștilor și fizioterapeuților din Rusia și Belarus să participe la Jocurile Olimpice Autoritățile din Franța, temându-se de posibili „spioni”, au refuzat accesul...

Microsoft estimează că pana informatică provocată de sistemul său de operare a afectat circa 8,5 milioane de calculatoare

Microsoft estimează că pana informatică provocată de sistemul său de operare a afectat circa 8,5 milioane de calculatoare Pana informatică mondială care a perturbat vineri...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.