Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, a ‘suportat bine’ o intervenţie medicală

Publicat:

Casa Albă a anunţat miercuri că Prima Doamnă Jill Biden a “suportat bine” o intervenţie medicală a cărei natură nu a fost precizată, relatează AFP, potrivit agerpres.   

Preşedintele american Joe Biden, în vârstă de 78 de ani, şi-a însoţit soţia în vârstă de 69 de ani în această vizită care a avut loc miercuri dimineaţă devreme la un centru medical din Washington.


Citește și : Pfizer-BioNTech trimite încă 50 milioane de vaccinuri în UE

Amândoi s-au întors la Casa Albă, în cursul dimineţii, în faţa fotoreporterilor care urmăresc zilnic activităţile preşedintelui.

“Prima Doamnă a suportat bine procedura şi s-a întors la Casa Albă pentru a-şi relua programul normal”, a declarat directoarea sa de comunicare, Elizabeth Alexander.

Casa Albă a anunţat marţi seară că Jill Biden are “o întâlnire pentru o intervenţie medicală curentă” miercuri.

Citește și : Certificatul de vaccinare NU va fi un paşaport care să garanteze mobilitatea în UE

Motivele acestei intervenţii medicale şi detaliile sale nu au fost precizate.

Jill şi Joe Biden sunt căsătoriţi din 1977. Deţinătoarea unui doctorat în ştiinţele educaţiei, Jill Biden predă într-o universitate din nordul Virginiei, din apropiere de Washington.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Numărul de accidente rutiere cu implicarea trotinetelor electrice este în creștere

Numărul de accidente rutiere cu implicarea trotinetelor electrice este în creștere Peste 30 de accidente rutiere cu implicarea trotinetelor s-au produs în țară de la...

Blinken: SUA sunt obligate să sprijine Ucraina cel puțin 10 ani

Blinken: SUA sunt obligate să sprijine Ucraina cel puțin 10 ani Indiferent cine va fi ales în SUA ca viitor președinte, țara va fi obligată...

Străinii care au probleme cu legea nu vor mai putea evita extrădarea

Străinii care au probleme cu legea nu vor mai putea evita extrădarea Cetățenii străini care au probleme cu legea nu vor mai putea să se...

Netflix continuă să-și crească numărul de abonați și veniturile

Netflix continuă să-și crească numărul de abonați și veniturile Numărul abonaților Netflix a crescut cu 16,5% de la an la an în ultimul trimestru, încă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.