Prima fregată franceză de nouă generaţie a fost lansată la apă

Publicat:

Prima fregată franceză de nouă generaţie, din care au fost comandate cinci de către marina franceză şi trei de către Grecia, a fost lansată la apă luni, la Lorient, transmite AFP, potrivit agerpres

Fregata de apărare şi intervenţie (FDI), cu coca în lungime de 122 metri cu etrava inversată, va constitui vârful de lance al flotei de luptă franceze, împreună cu cele opt fregate multi-misiune (Fremm), a căror construcţie s-a încheiat recent.


Citește și : Ursula von der Leyen va face o vizită în Republica Moldova

În zilele următoare va fi montat şi catargul, o structură cu greutatea de 150 tone şi înălţimea de 40 metri.

Primele teste pe mare ale fregatei Amiral Ronarc’h vor avea loc anul viitor, iar intrarea în serviciu este prevăzută în 2024, a declarat preşedintele-director general al Naval Group, Pierre-Eric Pommellet.

Celelalte patru fregate destinate marinei franceze vor fi livrate între 2026 şi finalul lui 2029.

În paralel a început şi construcţia primei fregate destinate Greciei. Două nave urmează să fie livrate în 2025, a treia în 2026, iar Atena poate exercita o opţiune pentru a achiziţiona o fregată suplimentară.

Ministrul apărării al Greciei, Nikos Panagiotopoulos, care a asistat la ceremonia de luni, a afirmat că ‘este vorba despre un moment istoric nu doar pentru Franţa, ci şi pentru apărarea europeană şi autonomia strategică a Europei’.

Fregata (cu numele de export Belharra) are 4.500 tone, va fi dotată cu un echipaj de 125 de persoane şi va putea primi până la 150. La bordul său vor putea fi îmbarcate un elicopter şi o dronă aeriană, precum şi comandouri cu ambarcaţiuni uşoare.

Puternic digitalizată, este prima navă franceză a cărei protecţie cibernetică este integrată încă de la conceperea programului, afirmă constructorul.

Citește și : SUA: Scrutinul de la mijlocul mandatului, un test pentru viitorul politic al lui Trump

Pe lângă lupta antisubmarin şi anti-suprafaţă, fregata ar urma să fie deosebit de performantă în lupta antiaeriană, având în dotare un radar cu panouri fixe Sea Fire: spre deosebire de tradiţionalul radar rotativ, acesta asigură o vedere constantă la 360°, reducând timpul de reacţie în faţa unui aparat care zboară cu foarte mare viteză.

Fregatele destinate Greciei vor avea capacitatea de a trage 32 rachete antiaeriene Aster 30, iar cele pentru dotarea Franţei nu vor putea trage decât 16 rachete.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar” Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”, care...

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.