Prima reacţie a Beijingului după declaraţiile venite de la Pentagon

Publicat:

Beijingul a denunţat vineri “acuzaţiile arbitrare” ale Statelor Unite, care reproşează Chinei răni minore suferite de piloţi americani care operau în jurul bazei lor din Djibouti, relatează AFP, conform agerpres.

Pentagonul a anunţat joi că a adresat o plângere oficială Beijingului şi i-a cerut să ancheteze aceste fapte care datează de câteva săptămâni, potrivit purtătoarei de cuvânt Dana White.


Citeşte şi: Cutremur în Africa de Sud. 13 mineri au rămas captivi în subteran

“Este vorba despre fapte foarte grave”, a spus ea. “Această practică reprezintă un risc real pentru piloţii noştri”, a adăugat Dana White, precizând că este “convinsă” că persoana sau persoanele care au manevrat aceste lasere de mare putere sunt chinezi.

Doi piloţi ai unui avion de transport C-130 au suferit răni uşoare la ochi când se pregăteau să aterizeze pe baza americană din Djibouti, a făcut cunoscut o altă purtătoare de cuvânt, Sheryll Klinkel.

“După o investigaţie amănunţită, China a făcut în mod clar părţii americane că pseudo-acuzaţiile sale nu corespund realităţii”, a declarat vineri Hua Chunying, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe chinez.

“Oficialii americani în cauză ar trebui să se asigure că declaraţiile lor sunt exacte şi nu ar trebui să facă presupuneri şi acuzaţii arbitrare”, a afirmat ea în cadrul unei conferinţe de presă.

Citeşte şi: Opoziţia din Venezuela cere un absenteism în masă la alegerile prezidenţiale

Situată la nivelul aeroportului internaţional din Djibouti, mică ţară africană din estul Africii, baza Camp Lemonnier este singura instalaţie americană permanentă de pe continentul african. Ea este utilizată în mare parte pentru operaţiuni împotriva terorismului în Africa de Est şi în Yemen.

În 2017, China a deschis o bază militară în Djibouti, la numai câţiva kilometri de cea a SUA, unica bază militară de care Beijingul dispune până în prezent în străinătate.

Oficiali americani au declarat pentru Wall Street Journal că este posibil ca laserul să provină de la baza chineză.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Acum un an în raionul Ocnița în timpul lucrările de săpare la o carieră a fost depistată o poartă

Acum un an în raionul Ocnița în timpul lucrările de săpare la o carieră a fost depistată o poartă Acum un an în raionul Ocnița...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

Cel mai bun și cel mai rău scenariu pentru Macron după alegeri (experți francezi)

Cel mai bun și cel mai rău scenariu pentru Macron după alegeri (experți francezi) Rezultatele celui de-al doilea tur al alegerilor legislative din Franța vor...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.