Prima reacţie oficială a Turciei după atacul asupra ambasadei americane

Publicat:

Atacul asupra Ambasadei SUA din capitala Turciei a fost o încercare clară de a ‘crea haos’, a declarat luni purtătorul de cuvânt al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care a condamnat atacul de luni dimineaţă, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Câteva focuri de armă au fost trase luni, în jurul orei 05:30 locală (02:30 GMT), dintr-un vehicul asupra Ambasada SUA de la Ankara, atac care nu s-au soldat însă cu victime. Ibrahim Kalin a afirmat pe Twitter că o anchetă este în curs de desfăşurare.


Citeşte şi: Ambasada SUA din Turcia a fost atacată cu focuri de armă

‘Atacul asupra ambasadei americane este o provocare evidentă’, a declarat Omer Celik, fost ministru al afacerilor europene, în prezent purtătorul de cuvânt al Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), aflat la guvernare.

‘Putem confirma că un incident de securitate a avut loc devreme în această dimineaţă, a declarat David Gainer, purtătorul de cuvânt al Ambasadei SUA, confirmând de asemenea faptul că nu există victime.

Detenţia timp de un an şi jumătate în Turcia, iar apoi plasarea în arest la domiciliu a pastorului american Andrew Brunson, acuzat de spionaj şi de activităţi “teroriste”, a declanşat o gravă criză diplomatică între Ankara şi Washington.

Citeşte şi: Atac terorist într-o secţie de poliţie din Spania – VIDEO

La începutul lunii august, SUA au impus sancţiuni împotriva a doi miniştri turci, iar Ankara a replicat cu măsuri similare. Tensiunile s-au agravat ulterior, în special printr-o creştere reciprocă a tarifelor vamale.

‘Nu există nicio diferenţă între atacurile asupra economiei noastre şi cele împotriva drapelului nostru sau apelului nostru la rugăciune’, a declarat Erdogan într-un comunicat difuzat luni.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.