Prima slujbă susţinută la Notre-Dame de Paris după incendiul din aprilie

Publicat:

Arhiepiscopul de Paris, monseniorul Michel Aupetit, celebrează sâmbătă după-amiaza prima slujbă după puternicul incendiu care a distrus parţial catedrala în urmă cu două luni, informează AFP, potrivit agerpres.

“Din motive evidente de securitate”, precizează dioceza din Paris, slujba se va desfăşura cu asistenţă redusă şi va fi transmisă însă în direct de canalul de televiziune catolic KTO.


Citește și : Trump susţine că este dispus să discute cu Iranul: ‘Vrem să îi aducem înapoi la masa negocierilor’

Doar aproximativ 30 de persoane, dintre care jumătate preoţi, vor participa la slujba care începe la ora locală 18:00 (16:00 GMT).

Incendiul care a cuprins catedrala la 15 aprilie a provocat o vie emoţie în întreaga lume şi a declanşat un elan de solidaritate pentru salvarea şi restaurarea acestui monument istoric emblematic atât pentru Franţa şi Paris cât şi pentru creştinism. Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a luat angajamentul că monumentul va fi complet restaurat în cel mult 5 ani.

În prezent, doar aproximativ 9% din cei 850 de milioane de euro promişi în acţiunile de strângere de fonduri de după incendiu au fost vărsaţi efectiv pentru demararea lucrărilor.

Citește și : Tensiuni în Orientul Mijlociu – Atacurile din Golful Oman sunt o problemă mondială, nu una americană

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora Pe parcursul lunii august, în Republica Moldova vor fi organizate mai multe evenimente dedicate diasporei, în cadrul unei...

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.