PRIMA ţară din lume care se pregăteşte să ‘convieţuiască’ cu Covid-19

Publicat:

Singapore, unde au fost înregistrate doar câteva zeci de decese asociate infecţiei cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei şi unde rata de vaccinare anti-Covid este una dintre cele mai mari, se pregăteşte să se redeschidă şi este gata să devină prima ţară care va trăi cu Covid-19, aşa cum o face cu alte boli.

Experţii medicali de aici spun că este posibil ca anual să fie înregistrate sute de decese asociate Covid-19, similar gripei. Această abordare dă un exemplu altor ţări care caută să iasă din carantină în timp ce încearcă să accelereze programele de imunizare, relatează The Guardian, conform news.ro.


Citeşte şi: Consiliul de Securitate al ONU cere încetarea violenţei în Afganistan – Black News

„Singurul mod în care putem să nu avem decese oriunde în lume este să eliminăm boala cu totul, iar asta a fost făcut doar în cazul variolei”, a spus Paul Tambyah, preşedinte al Asia Pacific Society of Clinical Microbiology and Infection.

Singapore a raportat 44 de decese legate de Covid-19 de la începutul pandemiei, în ianuarie 2020. Ţara cu populaţie de 5,7 milioane de locuitori înregistrează, într-un an obişnuit, aproximativ 800 de decese asociate gripei comune.

„În timp ce ideea de sute de decese cauzate de Covid pare şocantă comparativ cu decesele înregistrate până acum şi merită efortul de a preveni asta, este la egalitate cu gripa, de care societăţii nu prea îi pasă”, a declarat Alex Cook, expert în boli infecţioase la National University of Singapore (NUS).

El a adăugat că, dacă vaccinarea în rândul vârstnicilor nu va fi îmbunătăţită, în următorul an sau doi este posibil să fie înregistrate până la o mie de decese asociate Covid-19 în Singapore.

Experţii preconizează că cele mai multe decese vor fi înregistrate în rândul persoanelor din grupe avansate de vârstă care nu s-au vaccinat în ciuda faptului că sunt eligibile de mai bine de jumătate de an.

Ministrul Sănătăţii, Ong Ye Kung, a spus luna aceasta că, în timp ce economia se va deschide, singaporezii „trebuie să fie pregătiţi psihic” pentru posibilitatea ca bilanţul deceselor asociate Covid-19 să crească.

Trei sferturi dintre locuitorii Singapore sunt vaccinaţi anti-Covid, iar autorităţile au în vedere relaxarea unor restricţii începând cu luna septembrie, când rata imunizării va ajunge la 80%.

Până pe 16 august, 80% dintre persoanele cu vârste de peste 70 de ani aveau schema de vaccinare completă, iar rata în rândul celor cu vârste cuprinse între 60 şi 69 de ani era de 88%.

În ultimele două săptămâni, Singapore a raportat 6 decese asociate bolii, iar niciuna dintre persoanele în cauză nu a fost vaccinată.

Alte naţiuni care au avut succes în lupta împotriva coronavirusului, precum Australia, îşi modifică strategia de abordare, fiind pregătite că boala va exista mult timp.

Citeşte şi: Relaţiile dintre SUA şi Afganistan vor depinde de mişcările politice ale talibanilor – Black News

„Dacă ţările încep să se îndrepte spre o strategie endemică privind Covid-19, aşteptarea este că vor fi mai multe decese asociate, deşi este încă neclar câte dintre acestea vor reprezenta decese suplimentare şi câte vor avea loc indiferent de Covid-19”,a afirmat Teo Yik Ying, decanul şcolii de sănătate publică Saw Swee Hock de la NUS.

La nivel mondial, de la descoperirea noului coronavirus, la finalul anului 2019, în Wuhan (China), au fost înregistrate mai mult de 207,8 milioane de cazuri de infectare şi peste 4,35 milioane de decese asociate, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Electorala 2024 | A început expedierea buletinelor pentru cetățenii care vor vota prin corespondență, anunță MAE

Electorala 2024 | A început expedierea buletinelor pentru cetățenii care vor vota prin corespondență, anunță MAE Ministerul Afacerilor Externe a început să expedieze plicurile cu...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Scandal după ce o sportivă din Ungaria a insultat un arbitru român şi a postat mesajul: ‘Urâm România de rahat!’

Scandal după ce o sportivă din Ungaria a insultat un arbitru român şi a postat mesajul: 'Urâm România de rahat!' În semifinala de la dublu...

Ce au ales să învețe liceenii în acest an? Topul celor mai solicitate discipline opționale

Ce au ales să învețe liceenii în acest an? Topul celor mai solicitate discipline opționale În luna mai, elevii din Republica Moldova au avut ocazia...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.