Prima vizită externă a lui Popşoi va fi făcută la Bucureşti

Prima vizită externă a lui Popşoi va fi făcută la Bucureşti

Noul ministru al Afacerilor Externe de la Chișinău, Mihail Popșoi, care va prelua mandatul începând cu data de 29 ianuarie, va efectua prima sa vizită de lucru la București. 

El a avut miercuri, 24 ianuarie, o discuție telefonică cu Luminița Odobescu, ministrul Afacerilor Externe al României, anunţă infoprut.ro.

Citeşte şi: UE ajută R. Moldova să facă față atacurilor hibride ale Rusiei – Stiripesurse.md

Am discutat despre importanța relațiilor bilaterale speciale dintre Republica Moldova și România, planurile de colaborare pentru perioada imediat următoare și progresul realizat de către republica noastră cu sprijinul generos și sincer al României. Am exprimat recunoștința pentru sprijinul României pentru parcursul european al Republicii Moldova. În continuare mizăm pe experiența României în procesul de integrare europeană și consolidare a rezilienței Republicii Moldova. I-am mulțumit doamnei ministru Luminița Odobescu pentru invitația de a efectua o vizită la București pe care o voi onora cu o deosebită plăcere în cel mai scurt timp”, a anunțat Mihail Popșoi.
Prima vizită externă a lui Popşoi va fi făcută la Bucureşti

Menționăm că, miercuri, 24 ianuarie, Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău, și-a anunțat demisia.

După plecarea lui Popescu, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene va fi divizat în alte două  ministere. Astfel, Ministerul Afacerilor Externe va fi condus de Mihail Popșoi, actualul vicepreședinte al Parlamentului, iar la cârma noului Minister al Afacerilor Europene va veni Cristina Gherasimov, actualul  secretar de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. Cristina Gherasimov va fi ministru fără portofoliu și va conduce Biroul pentru integrare europeană.

 

This post was last modified on 25/01/2024 10:21 10:21

Tags: bucurestichisinauMihail Popșoi
Politică